Comunicat de presă



Comunicat de presă privind finalizarea activității de verificare a listelor electorale utilizate la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014
privind finalizarea activității de verificare a listelor electorale utilizate la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a finalizat activitatea de verificare a listelor electorale utilizate la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014. În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis rezultatele verificării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică. Reamintim că, potrivit legislaţiei în vigoare, AEP are obligaţia ca, în termen de șase luni de la primirea listelor electorale de la Biroul Electoral Central, să le verifice pentru depistarea unor posibile cazuri de vot multiplu, (acelaşi Cod Numeric Personal apare de două sau mai multe ori în listele electorale). Prezentăm câteva detalii procedurale şi rezultatele obţinute ca urmare a activităţii de verificare a listelor electorale pentru depistarea posibilelor cazuri de vot multiplu: • După culegerea de date textuale atât din listele electorale permanente, cât şi din listele electorale suplimentare şi popularea bazei de date cu informaţiile preluate, s-a interogat baza de date în vederea identificării posibilelor cazuri de vot multiplu (Înregistrări/Semnături ale aceluiaşi alegator pe mai multe liste); această operaţie a constat în verificarea dublei corespondenţe a CNP-urilor aflate pe listele permanente cu cele aflate pe listele suplimentare, precum şi în verificarea dublei corespondenţe a CNP-urilor aflate doar pe listele suplimentare. • În cazul în care un CNP aflat pe lista permanentă se regăsea în lista de vot suplimentară, s-a verificat existenţa semnăturii atât pe lista permanentă, cât şi pe cea suplimentară. • În cazul în care acelaşi CNP avea semnătura existentă atât pe lista permanentă, cât şi pe cea suplimentară, se bifa în baza de date. • Din verificările realizate pe listele permanente şi tabelele electorale a fost identificat un număr total de 4.641 cazuri de înregistrări multiple (CNP-uri regăsite atât pe listele permanente, cât şi în cele suplimentare), numărul total de înregistrări afectate fiind de 9.310. Din cele 4.641 înregistrări multiple, 2.230 se regăsesc în aceeași secție de votare, pe aceeași listă sau pe liste diferite. • Din totalul de 9.310 înregistrări afectate, 3.106 înregistrări sunt pe listele permanente și 6.204 înregistrări sunt pe listele suplimentare. • A fost identificat un CNP invalid (lungimea CNP-ului avea mai puțin de 13 caractere). • Au fost identificate 571 înregistrări având semnătura incertă, din care 498 înregistrări în listele permanente și 73 înregistrări în listele suplimentare. Dintre acestea, 135 semnături prezintă ștersături sau adăugiri peste partea inițială, 350 de semnături reprezintă posibile însemnări ale membrilor secției de votare, iar 86 depășesc parțial sau total spațiul alocat acestora în cadrul listelor. • Au fost identificate 950 înregistrări catalogate ca având rândul anulat, dintre care 557 semnături au rândurile tăiate cu o linie sau alte însemnări, 140 semnături sunt radiate, iar în cazul a 253 semnături apar însemnări de urnă mobilă. • În cazul a 26 înregistrări s-a constat lipsa semnăturii. • Au fost identificate și 2.600 de semnături identice. • Rezultatul global al culegerilor de date a fost popularea bazei de date cu 18.267.155 înregistrări preluate de pe listele permanente şi 727.118 înregistrări preluate de pe listele suplimentare, din care a rezultat un număr de 5.768.252 semnături (în acest număr au fost incluse semnăturile incerte şi alte înscrisuri în câmpurile de semnătură).   Direcția comunicare și relații externe 02.02.2015
Alte articole: