Competitorii electorali trebuie să depună la AEP rapoartele detaliate de venituri și cheltuieli electorale

Competitorii electorali trebuie să depună la AEP rapoartele detaliate de venituri și cheltuieli electorale

Mandatarii financiari coordonatori ai competitorilor politici au obligația să depună la AEP rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale, în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor locale din 5 iunie 2016, conform prevederilor art. 47 alin. (1) și (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată.

În conformitate cu art. 47 alin. (5) din legea menționată, candidaţilor declaraţi aleşi nu li se pot valida mandatele, dacă raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale pentru fiecare competitor electoral nu a fost depus în condiţiile legii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, constituirea consiliilor locale și validarea alegerii primarului se fac în termen de 20 de zile de data desfășurării alegerilor, după îndeplinirea prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată.

AEP va aduce la cunoștință publică lista competitorilor electorali care au depus rapoartele detaliate ale veniturilor şi cheltuielilor electorale, pe măsură ce acestea sunt depuse, prin publicări succesive în Monitorul Oficial al României, Partea I și pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea “Finanțare Partide Politice”.

Alte articole: