Comunicat de presă privind numărul cererilor depuse de persoanele care doresc să fie experți electorali sau operatori de calculator ai secțiilor de votare
Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, până la data de 14 aprilie 2016, au fost înregistrate la nivel național 53.337 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.
Precizăm că în acest moment există 245 de localități în care nu este îndeplinit necesarul de experți electorali. Dintre acestea, 24 de localități figurează cu zero cereri înregistrate pentru această funcție.
Printre județele cu cele mai multe localități care înregistrează deficit de experți electorali se numără Dâmbovița (49 de localități), Bihor (18 localități), Dolj (15 localități), Argeș și Ialomița (câte 11 localități).
În
Anexa 1 găsiți:
- o statistică pe județe privind numărul de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) cu deficit și pe localități privind numărul de experți electorali;
- o statistică pe localități privind deficitul de experți aferent fiecăreia.
La nivelul municipiului București, situația cererilor depuse de către persoanele care doresc să fie președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora este următoarea:
Sectorul 1: Pentru cele 163 de secții de votare, s-au înscris 167 de persoane, cu 159 mai puține decât necesarul de 326 de experți electorali;
Sectorul 2: Pentru cele 202 secții de votare, s-au înscris 320 de persoane, cu 84 mai puține decât necesarul de 404 experți electorali;
Sectorul 3: Pentru cele 274 de secții de votare, s-au înscris 607 persoane;
Sectorul 4: Pentru cele 178 de secții de votare, s-au înscris 280 de persoane, cu 76 mai puține decât necesarul de 356 de experți electorali;
Sectorul 5: Pentru cele 196 de secții de votare, s-au înscris 258 de persoane, cu 134 mai puține decât necesarul de 392 de experți electorali;
Sectorul 6: Pentru cele 233 de secții de votare, s-au înscris 430 persoane, cu 36 mai puține decât necesarul de 466 de experți electorali.
Precizăm că mai pot fi depuse cereri pentru Corpul experților electorali până la data de 21 aprilie 2016.
Până la data de 14 aprilie 2016, au fost înregistrate la nivel național 38.086 cereri din partea persoanelor care doresc să devină operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, dintre care 30.011 au fost declarate admise, iar 1.206 respinse.
Precizăm că pentru cele 18.597 de secții de votare existente sunt necesari 23.637 de operatori de calculator. În 196 de unități administrativ-teritoriale se înregistrează deficit de operatori de calculator ai secțiilor de votare, iar în opt dintre acestea nu există niciunul admis.
În
Anexa 2 găsiți o statistică la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale privind numărul de cereri înregistrate, numărul persoanelor admise și respinse și deficitul înregistrat la data de 14 aprilie 2016.
AEP încurajează implicarea cetățenilor în alegeri în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora, precum și ca operatori de calculator ai secțiilor de votare. Informații privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experților electorali, respectiv referitoare la modalitatea de a deveni operator de calculator în secțiile de votare sunt accesibile în clipurile informative realizate de AEP, care pot fi vizionate pe pagina oficială de Facebook a instituției noastre și pe canalul de Youtube, la următoarele adrese:
https://www.youtube.com/watch?v=HYQ3O79Qmeg&nohtml5=False
https://www.youtube.com/watch?v=j0SeEQRl_N0&nohtml5=False
Reamintim că, pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare, președinții acestora și locțiitorii lor, precum și operatorii de calculator primesc o indemnizație stabilită în condițiile legii.
Direcția comunicare și relații externe
14.04.2016