Comunicat de presă privind desfăşurarea atelierelor de lucru “Aspecte economico-financiare relevante în activitatea de control a finanțării partidelor politice” din cadrul proiectului ARGUS (Poiana Brașov, 2-6 septembrie 2019)

Comunicat de presă privind desfăşurarea atelierelor de lucru “Aspecte economico-financiare relevante în activitatea de control a finanțării partidelor politice” din cadrul proiectului ARGUS (Poiana Brașov, 2-6 septembrie 2019)

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) desfășoară, prin Proiectul ARGUS – integritate, etică, transparență, anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, atelierele de lucru ”Aspecte economico-financiare relevante în activitatea de control a finanțării partidelor politice”, care au loc la Poiana Braşov, în perioada 2 – 6 septembrie 2019.

Atelierele de lucru sunt destinate grupului-țintă format din 174 de experți din cadrul Autorității Electorale Permanente. Pe parcursul sesiunilor, participanții vor fi instruiți în vederea dobândirii competențelor legate de aspectele economico-financiare din domeniul finanțării partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Activitatea de control al finanțării partidelor politice și a campaniei electorale este una dintre atribuțiile cele mai importante ale AEP, întrucât de aceasta depinde în mare parte încrederea cetățenilor în instituția noastră. Aceste ateliere consolidează și îmbunătățesc cunoștințele de natură economico-financiară ale celor implicați în această activitate care trebuie să fie pe deplin transparentă și corectă,  a declarat în alocuțiunea sa preşedintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică.

Reamintim că AEP implementează, în calitate de beneficiar, Proiectul ARGUS – integritate, etică, transparență, anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale (Cod proiect: 118704), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, Cod apel: POCA/130/2/2/ Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Proiectul are ca scop: creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul Autorității Electorale Permanente, contribuind la implementarea obiectivului 3.5 din cadrul Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020; îmbunătățirea capacității administrative a AEP prin transparență, vizând prevenirea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale; creșterea capacității AEP de asigurare a eticii și integrității la nivelul instituției, promovând norme unitare şi proceduri actualizate în domeniul controlului, managementului riscurilor și vulnerabilităților instituționale.

 

 

Direcția comunicare

05.09.2019

Alte articole: