Comunicat de presӑ privind întâlnirea președintelui Autorității Electorale Permanente cu ambasadorul Republicii Ungaria la București



Comunicat de presӑ privind întâlnirea președintelui Autorității Electorale Permanente cu ambasadorul Republicii Ungaria la București


undefined

Președintele Autorității Electorale Permanente, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a primit astăzi, 17 iunie 2021, vizita ambasadorului Republicii Ungaria în România, Excelența Sa domnul Zákonyi Botond.

În cadrul discuțiilor, președintele AEP a evocat relația fructuoasă dezvoltată de-a lungul ultimilor doi ani de către Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Național al Ungariei (BEN), precizând că au fost făcute progrese semnificative în ceea ce privește negocierea unui Memorandum de înțelegere privind cooperarea în domeniul electoral între cele două instituții.

Astfel, temele principale de discuție au vizat finalizarea negocierii memorandumului de înțelegere dintre AEP și BEN și, în baza acestuia, inițierea unor proiecte de cooperare în domeniul electoral.

În contextul întrevederii a fost abordat și subiectul deținerii de către AEP a președinției Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), organism din care Biroul Electoral Național al Ungariei face parte.

Precizăm, totodată, că în sfera cooperării internaționale, relația dintre AEP și BEN este extinsă prin apartenența celor două instituții la Asociația Mondială a Organismelor Electorale (A-WEB).  

Ambasadorul Republicii Ungaria a fost însoțit de domnul Ádám Varga, consilier II, adjunct al Șefului Misiunii, iar din partea Autorității, alături de președintele instituției au participat la întrevedere vicepreședintele AEP, Vajda Zsombor, șeful Departamentului cooperare internațională, Sorin-Gabriel Lazăr și șefa Serviciului relații externe din cadrul aceluiași departament, Maria-Gabriela Crăciun.  

Direcția comunicare

17.06.2021

Alte articole: