Comunicat de presӑ privind participarea unei delegații a Autoritӑții Electorale Permanente la cea de-a 13-a reuniune a „Rețelei europene de cooperare privind alegerile”, organizată de Comisia Europeană la Bruxelles



Comunicat de presӑ privind participarea unei delegații a Autoritӑții Electorale Permanente la cea de-a 13-a reuniune a „Rețelei europene de cooperare privind alegerile”, organizată de Comisia Europeană la Bruxelles



Directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, domnul Ovidiu-Alexandru Oproaica și doamna Cӑtӑlina Moraru, directorul Direcției reglementări, contencios electoral și coordonarea aplicării unitare a legislației, participӑ astăzi, 4 mai 2022, la cea de-a 13-a reuniune a Rețelei europene de cooperare privind alegerile, organizată la Bruxelles de cӑtre Directoratul General pentru Justiție și Consumatori, Unitatea D3: Drepturile cetățeniei Uniunii și libera circulație din cadrul Comisiei Europene.

Evenimentul reprezintӑ o platformӑ favorabilӑ pentru schimbul de bune practici și analizarea evoluțiilor recente ȋn materie electoralӑ la nivelul Uniunii Europene. Agenda ȋntâlnirii cuprinde propunerile legislative privind publicitatea politicӑ și drepturile electorale, elaborarea compendiumului de practici privind votul electronic și o sesiune dedicată dezinformării și acoperirii mediatice echitabile în perioada electorală.

 

 

Direcția comunicare

04.05.2022

Alte articole: