IN MEMORIAM

 

 

  Octavian OPRIȘ

 n.18 octombrie 1946 – d.27 septembrie 2022

 

Autoritatea Electorală Permanentă anunță cu profund regret trecerea în eternitate a primului președinte al instituției, domnul Octavian Opriș, care s-a stins din viață în seara zilei de marți, 27 septembrie 2022.

Octavian Opriș a absolvit Facultatea de Drept și Facultatea de Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde a obținut titlul de doctor în filosofie. A urmat cursuri la Curtea Europeană de Justiţie de la Haga şi un curs de management la Viena, iar ulterior o specializare cu profil juridic la Londra.

A fost deputat în Parlamentul României (1990 – 1992), vicepreşedinte al Comisiei de cultură şi mass-media, senator în Parlamentul României (1992-1996; 1996-2000; 2000-2004), secretar al Comisiei juridice a Senatului României și preşedinte al Comisiei juridice a Senatului României.

Octavian Opriș a pus bazele Autorităţii Electorale Permanente, înființată prin Legea nr. 286/2003, și a contribuit cu profesionalism, responsabilitate și dedicare la dezvoltarea instituției timp de opt ani. A deținut funcția de preşedinte al AEP din luna mai 2004 până în luna mai 2012.

Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, împreună cu întreg colectivul instituției își exprimă regretul și transmit condoleanțe familiei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Alte articole: