Comunicat de presă referitor la organizarea sesiunilor de instruire cu decidenții politici cu privire la instrumentul informatic THALES



Comunicat de presă referitor la organizarea sesiunilor de instruire cu decidenții politici cu privire la instrumentul informatic THALES


Aplicația THALES de creare, încărcare și transmitere a raportărilor prevăzute de lege de către formațiunile politice și competitorii electorali în vederea efectuării controlului finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, care a fost dezvoltată de Autoritatea Electorală Permanentă, este prezentată pe parcursul acestei săptămâni decidenților politici în cadrul unor sesiuni de instruire susținute de specialiștii AEP.

Instrumentul informatic reprezintă un prim pas esențial în direcția digitalizării activității de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale.

Această aplicație va fi operațională și ne dorim să funcționeze fără sincope începând de la 1 ianuarie 2024, astfel încât, de la acea dată, să folosim cât mai multe documente în format electronic în cadrul activității de control a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale. Avantajele implementării acestei aplicații nu se referă doar la faptul că schimbul de documente cu reprezentanții formațiunilor politice nu se va mai face cu camionul și prin intermediul dosarului cu șină, ci acest instrument va ajuta și experții AEP care verifică cheltuielile efectuate de partidele politice, deoarece va exista posibilitatea realizării mai multor analize, mai multor corelări între datele pe care partidele ni le pun la dispoziție și, de asemenea, a unor verificări cu alte instituții ale statului”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă.

Sesiunile de instruire organizate în vederea familiarizării reprezentanților din mediul politic cu respectivul instrument informatic au început ieri, 25 septembrie a.c., la sediul AEP, și vor continua până vineri, 29 septembrie 2023. La aceste activități participă peste 50 de reprezentați din partea a 17 formațiuni politice.

În urma sesiunilor de instruire, participanții vor deprinde abilitățile necesare pentru a depune complet și corect în aplicația informatică următoarele raportări: cheltuielile din subvențiile alocate partidelor politice de la AEP pentru finanțarea activităților curente; veniturile și cheltuielile partidelor din surse de finanțare proprii; veniturile și cheltuielile partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți pentru finanțarea campaniilor electorale și a campaniilor pentru referendum.

THALES a fost creat în cadrul proiectului „DIGI-EMB - Digitalizare pentru creșterea nivelului transparenței eticii și integrității activităților de management electoral și finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale”, care este derulat de AEP în calitate de beneficiar și cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020.

Direcția comunicare

26.09.2023

undefined
undefined

Alte articole: