Comunicat de presă privind participarea șefului Departamentului de organizare a proceselor electorale, Cristian Petraru, la un curs de specialitate organizat de Institutul Federal Electoral (IFE) din Mexic
privind participarea șefului Departamentului de organizare a proceselor electorale, Cristian Petraru, la un curs de specialitate organizat de Institutul Federal Electoral (IFE) din Mexic
În perioada 2 - 6 decembrie 2013, șeful Departamentului de organizare a proceselor electorale, Cristian Petraru, a participat la un curs de specialitate privind sistemele electorale, organizat de Institutul Federal Electoral (IFE) din Mexic.
Obiectivele acestui eveniment au fost schimbul de experiență și bune practici în materie electorală, dar și identificarea unor metode care să:
- faciliteze formularea unui concept comun pentru diferite modele de sisteme electorale;
- permită cunoașterea și compararea procedurilor de distribuție și numărare a voturilor, proiectarea materialelor electorale, pregătirea secțiilor de votare, a personalului aferent și a metodei de transmitere a rezultatelor parțiale;
- identifice practicile care pot genera îmbunătățiri pentru procesul electoral:
- faciliteze colaborarea și parteneriatele inter-instituționale;
În cadrul prezentării susținute, șeful Departamentului de organizare a proceselor electorale, Cristian Petraru, a prezentat o analiză a sistemului electoral din România, a Autorității Electorale Permanente, cu funcțiile și atribuțiile acesteia, dar și o analiză a finanțării partidelor.
„Principala problemă depistată în sistemul electoral din România este generată de faptul că avem cinci legi care reglementează alegerile. Deși în ce privește organizarea acestui proces democratic sunt elemente comune care se regăsesc în toate legile, există și câteva diferențe referitoare la procedurile pentru desfășurarea alegerilor, cum ar fi termenele limită, formularele, organizarea secțiilor de votare sau buletinele de vot, lucru care determină un grad ridicat de erori în secția de votare”, a declarat Cristian Petraru.
Totodată, acesta a prezentat proiectul de unificare a legislației electorale într-un Cod care ar uniformiza organizarea și desfășurarea alegerilor, astfel încât toate tipurile de alegeri să aibă aceeași structură din punct de vedere logistic, aceeași procedură și aceleași termene.
„Aceste măsuri legislative ar fi benefice pentru toți actorii implicați în procesul electoral, fie ei organizatori, partide politice, candidați, cât și pentru cetățenii cu drept de vot”, a completat șeful Departamentului de organizare a proceselor electorale, Cristian Petraru.
Sesiunile cursului s-au axat pe aspecte procedurale și pe experiențele reprezentanților statelor din Europa Centrală și de Est, cursul fiind structurat pe șase arii tematice, respectiv „Modelele sistemelor electorale și clasificarea acestora”, „Procedura de votare și de numărare a voturilor”, „Proiectarea materialelor electorale”, „Campanii de informare și strategii de instruire”, „Rolul și frecvența sondajelor de opinie și instrumente de măsură în scopuri electorale” și „Reguli și mecanisme folosite pentru a furniza rezultatele parțiale”.
Institutul Federal Electoral (IFE) din Mexic este o instituție autonomă și independentă, responsabilă de organizarea alegerilor federale. Institutul facilitează o politică de cooperare cu alte state, pentru a permite schimbul de cunoștințe, idei și experiențe care ar putea să contribuie la dezvoltarea și consolidarea democrației în Mexic.
12.12.2013
Direcția Comunicare și relații externe