Comunicat de presă
Comunicat de presă privind participarea vicepreședintelui Autorității Electorale Permanente Dan Vlaicu la întâlnirea cu reprezentanții Centrelor de Informare Europe Direct și presa locală (19 martie 2014)
Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente (A.E.P.) Dan Vlaicu a participat, luni, 17 martie 2014, la întâlnirea cu reprezentanții Centrelor de Informare Europe Direct și presa locală. Evenimentul organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România a avut ca temă de dezbatere noutățile pe care le aduc alegerile pentru Parlamentul European din acest an și modalitățile de promovare a acestor informații către electorat.
Vicepreședintele A.E.P. a prezentat atribuțiile instituției în organizarea și buna desfășurare a scrutinului din 25 mai. „Autoritatea Electorală Permanentă are un rol important în informarea şi educarea electoratului şi a celorlalţi participanţi la alegeri, fiind instituţia care urmăreşte asigurarea condiţiilor corespunzătoare de exercitare a drepturilor electorale, a egalităţii de şanse în competiţia politică, a transparenţei în finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale”, a declarat Dan Vlaicu.
Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente le-a amintit celor prezenţi despre campania de informare privind alegerile pentru Parlamentul European, realizată și derulată de A.E.P. de la începutul acestui an.
Coordonatorii Centrelor de Informare Europe Direct s-au arătat interesați de o colaborare cu filialele din teritoriu ale A.E.P. pentru o promovare cât mai eficientă a implicării alegătorilor în procesul electoral. Dan Vlaicu a amintit că între Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul de Informare al Parlamentului European în România există un protocol de colaborare cu rezultate foarte bune și a subliniat că instituția pe care o reprezintă este deschisă oricăror inițiative care vizează o mai eficientă informare și educare a cetățenilor în domeniul electoral.
19.03.2014
Direcția Comunicare și relații externe