Comunicat de presă Proiect ARGUS

 

 


Comunicat de presă privind lansarea „Ghidului de bune practici privind finanțarea partidelor politice”, organizată în cadrul proiectului ARGUS

 

 

 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat astăzi, 25 februarie 2020, prin Proiectul ARGUS – integritate, etică, transparență, anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, evenimentul de lansare a Ghidului de bune practici în finanțarea partidelor politice.

 Documentul, elaborat de către experți externi cooptați de AEP pe criteriul experienței substanțiale în domeniul prevenirii și combaterii incidentelor de integritate, prezintă standardele internaționale și ale Uniunii Europene aplicabile finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale şi ilustrează exemple relevante de bune practici în domeniu.

 Ghidul de bune practici în finanțarea partidelor politice reprezintă un material de referință pentru actorii implicați în procesul de elaborare a actelor normative și administrative în domeniu, pentru persoanele cu atribuții de control specific, pentru mandatarii financiari și trezorierii formațiunilor politice și ai competitorilor electorali.

 La eveniment au participat reprezentanți ai partidelor politice parlamentare la nivel de mandatar financiar şi trezorier, președintele AEP și experți din cadrul instituției, precum şi specialiști din domeniul anticorupției.

 Ȋn cuvântul de deschidere, preşedintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a reiterat importanța realizării de către specialiști a acestui ghid atât de util și necesar și a mulțumit tuturor părților implicate pentru efortul comun depus în acest sens. La finalul evenimentului, tuturor participanților le-au fost înmânate câteva exemplare ale ghidului. Ghidul în forma finală poate fi descărcat de pe site-ul AEP accesând următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2020/02/Ghid_de_bune_practici_%C3%AEn_finan%C8%9Barea_partidelor_politice.pdf

 Reamintim că AEP implementează, în calitate de beneficiar, Proiectul ARGUS – integritate, etică, transparență, anticorupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale (Cod proiect: 118704), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, Cod apel: POCA/130/2/2/ Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

 Proiectul are ca scop creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul Autorității Electorale Permanente, contribuind la implementarea obiectivului 3.5 din cadrul Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020, îmbunătățirea capacității administrative a AEP prin creșterea transparenței, prevenirea vulnerabilităților și a riscurilor de corupție în finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, precum și creșterea capacității AEP de asigurare a eticii și integrității la nivelul instituției, promovând norme unitare şi proceduri actualizate în domeniul controlului specific, managementului riscurilor și vulnerabilităților instituționale.

 Echipa de management a proiectului ARGUS

 25.02.2020