Comunicat de presӑ privind deschiderea secțiilor de votare vederea desfășurării alegerilor locale parțiale pentru primari și un consiliu local din data de 27 iunie 2021
Comunicat de presӑ privind deschiderea secțiilor de votare vederea desfășurării alegerilor locale parțiale pentru primari și un consiliu local din data de 27 iunie 2021
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, începând cu ora 7.00, toate cele 176 de birouri electorale ale secțiilor de votare au fost deschise în vederea desfășurării alegerilor locale parțiale pentru primari și un consiliu local din data de 27 iunie 2021.
Alegătorii își vor putea exercita dreptul de vot între orele 7:00 – 21:00. Potrivit legislației în vigoare, precizăm că alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 27 iunie 2021, își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
Reamintim că AEP a realizat și a pus la dispoziția alegătorilor un clip video pe tema exercitării dreptului de vot la alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021. Materialul video poate fi vizionat pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale instituției și poate fi accesat la următorul link: https://youtu.be/opGSY7CezN0
Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro
Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, face un apel către toți participanții la alegerile locale parțiale să respecte măsurile de distanțare fizică și regulile de protecție sanitară pe tot parcursul derulării procesului electoral.
Toate informațiile cu privire la desfășurarea alegerilor locale parțiale din data de 27 iunie 2021 pot fi accesate pe site-ul https://partiale2021.roaep.ro
Direcția comunicare
27.06.2021