Comunicat de presӑ privind transmiterea chestionarului de evaluare a activității desfășurate de către operatorii de calculator și experții electorali care au participat la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020
Comunicat de presӑ privind transmiterea chestionarului de evaluare a activității desfășurate de către operatorii de calculator și experții electorali care au participat la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a fost demarată o acțiune de colectare de informații cu privire la modul în care s-a desfășurat procesul electoral pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, prin intermediul unui chestionar online care a fost transmis operatorilor de calculator și experților electorali care au îndeplinit funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare sau locțiitor al acestuia.
Chestionarele au fost transmise prin sms și e-mail celor 22.308 operatori de calculator, precum și celor 37.604 președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora. Obiectivul acestei acțiuni este evaluarea corectă și reală a modului de desfășurare a activităților biroului electoral al secției de votare în vederea îmbunătățirii tuturor aspectelor care alcătuiesc aceste activități.
Cu această ocazie, președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, dorește să mulțumească tuturor acestor profesioniști, a căror implicare în buna desfășurare a alegerilor a fost esențială și îi îndeamnă să completeze chestionarul pentru a reflecta cu acuratețe realitatea desfășurării activităților din secția de votare, astfel încât acestea să poată fi optimizate.
În Anexă găsiți modelele celor două chestionare.
Direcția comunicare
05.02.2021