Comunicat de presӑ privind preluarea președinției Asociației Oficialilor Electorali din Europa de către Autoritatea Electorală Permanentă



Comunicat de presӑ privind preluarea președinției Asociației Oficialilor Electorali din Europa de către Autoritatea Electorală Permanentă


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informeazӑ cӑ astӑzi, 25 martie 2021, preia președinția Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), ȋn cadrul reuniunii online a Comitetului Executiv al Asociației.

La reuniune au confirmat participarea toate organismele de management electoral care sunt membre ale Comitetului Executiv, respectiv: Comisia Electorală Centrală a Bulgariei, Comisia Electorală de Stat a Republicii Croația, Comisia Electorală Centrală a Georgiei, Comisia Electorală Centrală pentru Alegeri și Referendumuri din Republica Kârgâzstan, Comisia Electorală Centrală a Letoniei, Comisia Electorală Centrală a Lituaniei și Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova.

Conducerea ACEEEO este preluatӑ astӑzi de președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buicӑ,  pentru un mandat de un an, iar rolul de membru al Comitetului Executiv al ACEEEO este asumat de domnul Zsombor Vajda, vicepreședinte al AEP. În acest context, AEP va organiza Adunarea Generală a ACEEEO ȋn luna septembrie 2021. Evenimentul are o conotație specială, dată fiind aniversarea a 30 de ani de existență a prestigioasei organizații. Temele principale ale conferinței vor fi: implicarea tinerilor în procesele electorale și finanțarea campaniilor și partidelor politice.

Preluarea Președinției ACEEEO de către AEP denotă angajamentul instituției față de valorile democrației și bunei guvernări, precum și determinarea de a promova schimbul de bune practici din domeniul electoral în zona Europei.

ACEEEO este o asociație regională, înființată în 1991 și cuprinde 25 de state din Uniunea Europeană, Europa Centrală și de Est. AEP este membru de drept al ACEEEO din anul 2004, participând astfel în 2005 la prima conferință anuală a organizației. Asociația promovează alegerile libere, corecte și transparente în regiune și organizează conferințe anuale care dezbat subiecte precum transparența actului electoral, reflectarea alegerilor în presă, procese electorale, reforma finanțării campaniilor electorale și participarea cetățenilor la procesul electoral. ACEEEO oferă asistență și expertiză electorală atât membrilor săi, cât și altor state și, de asemnenea, organizează seminarii, ateliere de lucru și conferințe internaționale.

Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, mulțumește Secretariatului ACEEEO și membrilor Comitetului Executiv pentru încrederea și privilegiul acordate Autorității Electorale Permanente.

Demnitarul a precizat faptul că “în perioada Președinției Autorității Electorale Permanente, ne vom asuma rolul de a impulsiona consolidarea la nivel regional a rețelei de profesioniști în domeniul electoral și vom încuraja implicarea activă a tuturor actorilor interesați de procesele electorale, în special a tinerilor”.

 

 

Direcția comunicare

25.03.2021

Alte articole: