Comunicat de presă



Comunicat de presă privind participarea președintelui AEP la Conferința Internațională „Integrarea dimensiunii de gen în administrația electorală: Provocări și perspective” (9-11 decembrie, Cairo)
  privind participarea președintelui AEP la Conferința Internațională „Integrarea dimensiunii de gen în administrația electorală: Provocări și perspective” (9-11 decembrie, Cairo)     Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), doamna Ana Maria Pătru, participă în perioada 9-11 decembrie 2014 la Conferința Internațională „Integrarea dimensiunii de gen în administrația electorală: Provocări și perspective”, eveniment organizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP). „România are o nouă oportunitate de a-și prezenta experiența în acest domeniu, iar din acest motiv am răspuns pozitiv invitației UNDP. Subiectul implicării femeilor în procesul electoral a fost tema anului 2014 pentru Autoritatea Electorală Permanentă și vom continua să dezvoltăm proiecte în acest domeniu”, a declarat președintele AEP. aep_cairoPreședintele AEP a răspuns favorabil invitației de a avea întâlniri cu înalți oficiali egipteni cu atribuții in domeniul managementului electoral. Delegația AEP, însoțită de Excelența Sa, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Cairo, domnul Cornel Alecse, a avut întrevederi cu ministrul justiției în tranziție și reconcilierii naționale, domnul Ibrahim El-Henedy, consilierul Prim-ministrului Egiptului, domnul Mohamed Refeat Komsan și purtătorul de cuvânt oficial al Înaltului Comitet Electoral al Egiptului, domnul Medhat Ali-Idriss. Discuțiile s-au axat pe semnarea unui parteneriat bilateral Romania-Egipt în domeniul managementului electoral, scopul principal fiind sprijinul acordat de AEP în crearea unui organism electoral cu caracter permanent cu atribuții similare AEP. În cadrul conferinței UNDP privind integrarea egalității de gen în administrația electorală, președintele AEP a susținut o prezentare pe tema rolului femeilor în alegerile din România. Doamna Ana Maria Pătru a reamintit că instituția pe care o conduce a desfășurat de-a lungul timpului studii și proiecte referitoare la interesele, nevoile și dificultățile întâmpinate în exercitarea drepturilor electorale de către femei.   10.12.2014 Direcția comunicare și relații externe
Alte articole: