Comunicat de presă
Comunicat de presă privind încheierea lucrărilor celei de-a doua Conferințe internaționale a AEP (25-26 martie, București)
Astăzi s-au încheiat lucrările celei de-a doua Conferințe internaționale a Autorității Electorale Permanente (AEP), cu tema ”Integritate electorală și cooperare regională”. La eveniment au participat experți, reprezentanți ai organismelor electorale din mai multe țări și ai unor prestigioase organizații internaționale cu activitate în domeniul electoral. ”Prin această conferință, intenționăm să evaluăm rolul cooperării regionale între organismele de management electoral în definirea și elaborarea unor standarde comune de integritate electorală și, de asemenea, să evaluăm experiența regională și practicile privind integritatea electorală, care este unul dintre conceptele esențiale ale guvernării democratice”, a spus doamna Ana Maria Pătru, președintele AEP, în discursul de deschidere. Domnul Radu Podgorean, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a ținut să sublinieze că autoritățile de la București sunt în plin proces de modernizare a legislației electorale și a procedurilor de vot. Pe parcursul celor două zile ale Conferinței, conceptul de ”integritate electorală” a fost abordat de către participanți atât din perspectivă națională, cât și globală. Despre integritate electorală în condițiile specifice din țările lor au vorbit reprezentanții organismelor electorale din Albania, Coreea, Bulgaria, Kenya, România, Bosnia şi Herţegovina, Georgia, Ungaria, Federația Rusă, Republica Dominicană și Africa de Sud. Experții și reprezentanții organizațiilor internaționale au vizat, în discursurile lor, definirea conceptului, soluțiile de implementare a integrității electorale în diferite etape ale procesului electoral, precum și modalitățile de combatere a malpraxisului electoral. Doamna Catherine Barnes, director pentru zona Eurasia în cadrul Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES), a prezentat participanților ”Metodologia IFES de evaluare a integrităţiielectorale”, domnului Evgeni Tanchev, reprezentant al Comisiei de la Veneția, a avut o intervenție cu tema ”Standardele internaţionale şi europene în materia integrităţii alegerilor”,domnul Abdurashid Solijonov, de la Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), a vorbit despre ”Baza de date privind contenciosul electoral”, iar domnul Mohan Vasudevan, director pentru Europa și Asia în cadrul IFES, a introdus subiectul ”Integritate electorală și siguranța alegerilor”. Una dintre concluziile care s-au desprins din dezbateri a fost aceea că integritatea electorală poate fi asigurată în fiecare țară prin cooperarea strânsă a organismelor electorale și a organizațiilor care au ca obiect de activitate alegerile și democrația. ”Integritatea electorală nu are granițe, este un concept transfrontalier. Standardele de integritate trebuie să fie implementate și respectate în toate etapele și pe toate palierele proceselor electorale: management electoral, înregistrarea alegătorilor, vot, campanie electorală, securitatea alegerilor”, a afirmat, în discursul de încheiere a Conferinței, domnul Dan Vlaicu, vicepreședintele AEP. Direcția comunicare și relații externe 26.03.2015