Comunicat de presă



Comunicat de presă privind organizarea seminarului internațional cu tema ”Codificarea Dreptului Electoral” (București, 19-20 octombrie 2015)

Comunicat de presă

  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), în colaborare cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, va organiza la București, în perioada 19 - 20 octombrie 2015, seminarul internațional cu tema „Codificarea Dreptului Electoral”. La eveniment sunt așteptați peste 40 de experți români și străini, reprezentanți ai mediului academic, ai unor organisme de management electoral și prestigioase organizații internaționale cu activitate în domeniul electoral.   La dezbateri vor participa reprezentanți din cadrul Comisiei de la Veneția, Institutului Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA), Organizației Internaționale pentru Securitate și Cooperare în Europa/Oficiul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR), precum și numeroși oficiali din partea unor organisme electorale naționale.   Inițiativa AEP privind realizarea unor consultări internaționale avizate în perspectiva elaborării unui cod electoral urmărește să armonizeze realitățile românești cu standardele și bunele practici europene în codificarea legislației electorale.   Autoritatea consideră că modificarea legislației electorale realizate în acest an în România reprezintă un pas important în procesul de reformă electorală, dar că este nevoie de unificarea procedurilor electorale într-un cod unitar. ”Aplicarea unor proceduri electorale unitare la toate tipurile de scrutine reprezintă o condiție pentru predictibilitatea, coerența și eficiența proceselor electorale și implicit pentru creșterea încrederii alegătorilor în actul electoral”, afirmă președintele AEP”, Ana Maria Pătru. AEP estimează că Parlamentul poate elabora și adopta codul electoral în perspectiva aplicării acestuia la alegerile din 2019.   Direcția comunicare și relații externe 29.09.2015
Alte articole: