Comunicat de presă



Comunicat de presă Referitor la acţiunile de control privind finanţarea partidelor politice pe anul 2012, finalizate de Autoritatea Electorală Permanentă în luna decembrie 2013.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a finalizat, în luna decembrie 2013, o serie de acţiuni de control privind finanţarea partidelor politice pe anul 2012. Acţiunile de control au avut loc din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5), şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activității partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control. Cele 12 controale au vizat finanţarea activităţii partidelor politice la nivelul sediilor centrale și al organizaţiilor locale. Potrivit rapoartelor privind rezultatele controalelor efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă, în șase din cele 12 cazuri verificate s-au înregistrat încălcări ale prevederilor legale în vigoare referitoare la finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Detalii privind rezultatele controalelor efectuate de către Autoritatea Electorală Permanentă la partidele politice în decembrie 2013 pot fi obţinute de pe pagina de web a instituţiei, la adresa http://www.roaep.ro/finantare/.   Centralizatorul controalelor finalizate în luna decembrie 2013:  

Nr.crt.

Partid Filiala Perioadă control Articol încălcat

Sancțiuni

1

USL Centru 26.11-11.12  Nu

Nu a fost cazul

2

PER Bacău 14.10-25.10 art. 3 (3)

Avertisment

3

PER Centru 30.10-13.11 art. 3 (2)+(3) art. 4 (4) art.9 art. 12(3)

Amendă în valoare de 20.000,00 lei și confiscarea sumei de 260.887,30

4

UNPR Sector 6 26.11-11.12  Nu

Nu a fost cazul

5

PP DD Vâlcea 02.12-11.12  Nu

Nu a fost cazul

6

Romii Centru 26.11-11.12  Nu

Nu a fost cazul

7

PSD Centru 15.10-13.11 art.3 (3)

Amendă în valoare de 10.000,00

8

PRM Galați 28.10-01.11 art. 3(2)+(3)  art. 4 (4) art. 9 (1)

3 avertismente și confiscarea sumei de 30,00 lei

9

PNL Satu Mare 02.12-06.12  Nu

Nu a fost cazul

10

PDL Caraș-Severin 21.10-25.10 art. 3 (1) +(2);12(1) lit.f

Amendă în valoare de 10.000,00 lei și confiscarea sumei de 193.806,00

11

PP DD Centru 15.10-06.11 art.3 (1),(2),(3) art.4(4), art.9(1), art.12(3)

Amendă în valoare de 10.000,00 lei și confiscarea sumei de 167.200,66

12

PDL Centru 04.09-04.10  Nu

Nu a fost cazul

28.01.2014 Direcția Comunicare și relații externe
Alte articole: