Comunicat de presă



Comunicat de presă privind controalele efectuate de Autoritatea Electorală Permanentă în luna ianuarie 2014
Autoritatea Electorală Permanentă (A.E.P.) a desfășurat, în luna ianuarie a acestui an, 34 de controale la nivel național, în scopul îndeplinirii principalelor obiective ale activității de instruire, îndrumare și control electoral. Deficienţele constatate au fost imposibilitatea de face dovada predării la judecătoria arondată a unui exemplar al listei electorale permanente, imposibilitatea de a face dovada primirii de la Serviciul pentru Imigrări a listelor electorale complementare (Timiș, Hunedoara), existența listelelor electorale permanente la primărie într-un singur exemplar și absența dovezii predării celui de-al doilea exemplar al acestora la judecătoria arondată, numărul insuficient de urne speciale sau lipsa acestora, cabine de vot insuficiente. Acțiunile desfășurate au vizat, în principal:
  •   îndrumarea privind utilizarea Registrului Electoral;
  •   verificarea modului de păstrare a registrelor cuprinzând listele electorale permanente, complementare şi speciale;
  •   verificarea modului de întocmire și actualizare a listelor electorale;
  •   verificarea semnării listelor electorale de către persoanele abilitate;
  •   verificarea efectuării de comunicări către judecătoria competentă teritorial cu privire la modificările operate în exemplarul listei electorale existent la primărie;
  •   respectarea de către primar a obligaţiei de a pune la dispoziţia alegătorilor, spre consultare, a listelor electorale permanente şi de soluţionare a întâmpinărilor privind omisiunile;
  •   înscrierile greşite sau erorile din listele electorale;
  •   verificarea modului de păstrare şi recuperare a materialelor de logistică electorală;
  •   obţinerea de informaţii privind integritatea şi modul de confecţionare a materialelor de logistică electorală (urne, cabine de vot etc.);
  •   respectarea hotărârilor adoptate de A.E.P.;
  •   instruirea primarilor privind atribuţiile stabilite în sarcina acestora de Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată.
Pe lângă activităţile de control electoral desfăşurate în luna ianuarie 2014, A.E.P. a organizat sesiuni de îndrumare pentru operatorii în Registrul Electoral. Primăriile au primit asistență pentru alocarea pe secţii de votare a alegătorilor nerepartizaţi, corectarea delimitărilor în vederea repartizării automate pe secţii de votare a alegătorilor sau radierea persoanelor decedate şi a celor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă cu interzicerea dreptului de a alege. În luna ianuarie au fost înregistrate 1231 de solicitări din partea unităților administrativ-teritoriale în vederea acordării de îndrumare pentru efectuarea operațiunilor în Registrul Electoral. În unele dintre aceste cazuri, echipe ale filialelor A.E.P. s-au deplasat la sediul primăriilor respective, unde împreună cu persoanele desemnate pentru a opera în Registrul Electoral, au întreprins următoarele acțiuni: verificarea, corectarea și refacerea delimitărilor secțiilor de votare, verificarea numărului de alegători nerepartizați, verificarea numărului de alegători pentru fiecare secție, generarea listelor electorale. În luna februarie 2014, la nivel național, sunt programate alte 123 acțiuni de instruire, îndrumare și control electoral. 13.02.2014 Direcția Comunicare și relații externe
Alte articole: