Comunicat de presă
Comunicat de presă privind preluarea preşedinţiei ACEEEO de către preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, a fost aleasă prin vot, azi, 13 septembrie 2013, preşedinte al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO). Alegerile pentru conducerea prestigioasei organizaţii a instituţiilor de management electoral din Europa au avut loc în cadrul Conferinţei anuale a ACEEEO care se desfăşoară în perioada 12-14 septembrie 2013 la Varşovia, Polonia. De asemenea, în cadrul conferinţei ACEEEO s-a decis ca preşedintele Autorităţii Electorale Permanente să preia funcţia de vicepreşedinte al A-WEB (Association of the World Election Bodies), urmând astfel să reprezinte Europa în cadrul asociaţiei internaţionale a organismelor de management electoral. Reuniunea inaugurală a A-WEB va avea loc în data de 14 octombrie 2013 în Republica Coreea. Odată cu preluarea preşedinţiei ACEEEO de către doamna Ana Maria Pătru, Autoritatea Electorală Permanentă a fost aleasă să organizeze în România, în septembrie 2014, Adunarea Generală şi a 23-a Conferinţă anuală a ACEEEO. „Având în vedere că anul viitor Autoritatea Electorală Permanentă sărbătoreşte 10 ani de activitate, iar România aniversează 25 de ani de la începutul unei noi ere democratice, am fi onoraţi să găzduim un eveniment atât de important”, a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, în discursul susţinut azi la Conferinţa ACEEEO. Temele propuse de Autoritatea Electorală Permanentă pentru următoarea Conferinţă a organizaţiei - „Managementul electoral - Planificarea alegerilor generale” şi „Participarea femeilor la procesele electorale şi în viaţa publică” - au întrunit cel mai larg suport din partea membrilor ACEEEO. „Administraţia electorală trebuie să fie imparţială, apolitică şi să aibă capacitatea de a organiza alegeri libere şi corecte. (...) Suntem dedicaţi promovării egalităţii de şanse în privinţa participării depline a femeilor în toate aspectele vieţii publice şi politice”, a argumentat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente cele două teme pe care se va axa viitoarea Conferinţă a ACEEEO de la Bucureşti. Reuniunea de anul acesta, a 22-a Conferinţă anuală a ACEEEO, găzduită la Varşovia de către Comisia Electorală Naţională a Poloniei, s-a desfăşurat sub titlul „The Role of Information and Communication Technology and Social Media in Elections”. Dezbaterile s-au axat pe două subiecte. „Development of Voting Technologies since 2000” şi „The challenges of the Social Media development in electoral matters”. Autoritatea Electorală Permanentă este reprezentată de o delegaţie din care fac parte: doamna preşedinte Ana Maria Pătru, domnul Tiberiu Kovacs Csaba, secretar general, şi domnul Cristian Petraru, şeful Departamentului de organizare a proceselor electorale. În cadrul dezbaterilor, doamna Ana Maria Pătru şi domnul Cristian Petraru au susţinut o prezentare cu tema „Implementarea Registrului Electoral în România: Obiective şi provocări”. Cei doi oficiali români au prezentat stadiul implementării acestui amplu proiect derulat de Autoritatea Electorală Permanentă prin care s-a realizat un instrument modern de evidenţă a cetăţenilor cu drept de vot în România şi de gestionare a listelor electorale. De asemenea, mâine, 14 septembrie 2013, în ultima zi a reuniunii ACEEEO, domnul Tiberiu Kovacs Csaba, secretarul general al Autorităţii Electorale Permanente va prezida workshop-ul cu tema „Direcţii în dezvoltarea tehnologiilor IT&C utilizate în alegeri. Prezent şi viitor.” Asociația Oficialilor Electorali Europeni este o organizaţie regional independentă a organismelor de management electoral, cu un statut juridic, bazat pe dreptul internațional. Autoritatea Electorală Permanentă este membru de drept al ACEEEO din anul 2004. Ȋn anul 2006, Autoritatea Electorală Permanentă a găzduit, la Bucureşti, întâlnirea Biroului Executiv al ACEEEO. Doi ani mai tȃrziu, în România s-a desfăşurat cea de-a 17 a Conferinţă anuală a ACEEEO. Misiunea sa, potrivit Statutului de organizare şi funcţionare, „este să furnizeze un forum non-partizan, independent de guvernele naționale, în vederea schimbului de experienţă între funcționari şi experții electorali din întreaga Europă, ca să discute şi să ia măsuri pentru a promova alegerile libere și transparente, cu obiectivul de sprijinire a bunei guvernări și a democrației”. 13.09.2013
Direcţia comunicare şi relaţii externe