Comunicat de presă privind începerea campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024
Comunicat de presă privind începerea campaniei electorale la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024
Având în vedere că mâine, 1 noiembrie a.c., începe campania electorală pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din 1 decembrie 2024, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) îi îndeamnă pe competitorii electorali să contribuie la desfășurarea unei campanii integre și transparente, care să convingă alegătorii asupra importanţei participării la procesul electoral.
De la începerea campaniei electorale (ora 00:00) și până la încheierea acesteia, în data de 30 noiembrie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile legale în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă, precum afișele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condițiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broșurile, pliantele și alte materiale tipărite din aceeași categorie. Competitorii politici au obligația înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment și care nu respectă regulile premise de legislația în vigoare.
Autoritatea Electorală Permanentă reamintește competitorilor electorali că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură și intoleranță și a oricăror forme, mijloace, acte și acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică.
În același timp, potrivit legii, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.
Mai multe informații despre procesul electoral și regulile de desfășurare a campaniei electorale pot fi consultate pe paginile web ale Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro și www.finantarepartide.ro, dar și pe paginile de social media ale instituției.
Direcția comunicare și relații publice
31.10.2024