Comunicat de presă privind participarea AEP la etapa a doua a “Programului de consolidare a capacității administrative: Utilizarea media în managementul electoral”, organizat de A-WEB



Comunicat de presă privind participarea AEP la etapa a doua a “Programului de consolidare a capacității administrative: Utilizarea media în managementul electoral”, organizat de A-WEB

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă, ȋn perioada 13-22 octombrie 2021, la etapa a doua a „Programului de consolidare a capacității administrative: Utilizarea media în managementul electoral”, organizat de Asociația Mondialӑ a Organismelor Electorale (A-WEB).

Mass-media și social media joacă un rol important ȋn procesele electorale, de aceea organismele de management electoral utilizeazӑ diverse canale media în vederea informării și educării alegătorilor cu privire la modul de exercitare a drepturilor acestora.

Cea de-a doua etapӑ a Programului de formare organizat de A-WEB se adresează oficialilor și specialiștilor din domeniul electoral, implicați în gestionarea relației cu mass-media și în activități dedicate informării alegătorilor. Cursul oferӑ participanților posibilitatea de a explora și de a analiza ȋn profunzime rolul media în timpul tuturor etapelor ciclului electoral ȋn vederea ȋmbunӑțӑțirii comunicării cu pӑrțile interesate, dar și pentru a construi o relație eficientӑ și durabilӑ cu reprezentanții mass-media. Programul va conține studii de caz axate pe tematici precum contracararea discursului instigator la urӑ, combaterea dezinformӑrii și a știrilor false și creșterea credibilitӑții proceselor electorale. Evenimentul este organizat în cadrul Programului Oficial de Asistență pentru Dezvoltare (ODA) al Guvernului Republicii Coreea.

AEP este reprezentatӑ la acest eveniment online de către domnul Sorin-Gabriel Lazӑr, șeful Departamentului cooperare internațională, de către domnul Mircea Preoțescu, șeful Departamentului coordonarea organismelor electorale, de către doamna Anamaria Revnic-Cӑlugӑrița, directorul Direcției comunicare din cadrul Departamentului cooperare internațională, de cӑtre domnul Rӑzvan Cincă, directorul adjunct al Direcției comunicare și de către doamna Luiza Nedelcu, consilier parlamentar în cadrul aceleiași direcții.

A-WEB este o organizație internaționalӑ care promovează eficiența în organizarea și desfășurarea de alegeri libere, corecte, transparente și participative la nivel mondial și încurajează schimbul de expertiză între membri în vederea consolidării democrației la nivel mondial.

 

Direcția comunicare

13.10.2021

Alte articole: