Comunicat de presă privind participarea AEP la webinarul cu tema „Climă, strămutare și democrație: protejarea drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu”, organizat de IFES



Comunicat de presă privind participarea AEP la webinarul cu tema „Climă, strămutare și democrație: protejarea drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu”, organizat de IFES


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astăzi, 16 septembrie 2021, la webinarul cu tema „Climă, strămutare și democrație: protejarea drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu”, organizat de Fundația Internaționalӑ pentru Studii Electorale (IFES).

AEP este prezentӑ la acest eveniment prin domnul Sorin-Gabriel Lazӑr, șeful Departamentului cooperare internaționalӑ.

Schimbările climatice au un impact din ce ȋn ce mai evident asupra migrației și strӑmutӑrii populației, estimându-se că până în anul 2050, aproximativ 200 de milioane de cetӑțeni ar putea fi strămutați din cauza factorilor de mediu. Acest aspect conduce la diminuarea oportunităților de participare la viața politică deoarece opțiunile de naturӑ electoralӑ ale acestui grup vulnerabil nu pot fi luate ȋn considerare. De asemenea, integrarea în medii noi a persoanelor strămutate este dificilă, întrucât există riscul apariției unui conflict în relația cu populația majoritarӑ din comunitate.

În acest context, IFES ȋn parteneriat cu Ambasada Suediei la Washington organizeazӑ o platformӑ de discuții între experți și oficiali electorali cu privire la modul de protejare a drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu. Acest eveniment online precedeazӑ cea de-a 26-a Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow și Summitul virtual pentru democrație organizat de Statele Unite ale Americii.

 

Direcția comunicare

16.09.2021

Alte articole: