Comunicat de presă privind actualizarea Registrului secțiilor de votare din țară

Comunicat de presă privind actualizarea Registrului secțiilor de votare din țară

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a publicat Registrul secțiilor de votare din țară, actualizat la data de 20.09.2021, conținând delimitarea, numerotarea și sediile secțiilor de votare din țară.Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a publicat Registrul secțiilor de votare din țară, actualizat la data de 20.09.2021, conținând delimitarea, numerotarea și sediile secțiilor de votare din țară.Menționăm faptul că acesta include extrase privind delimitarea, numerotarea și sediile secțiilor de votare organizate cu ocazia:- referendumului local în vederea consultării cetățenilor municipiului Codlea județul Brașov, cu privire la acordul sau nu al contractării inclusiv a unei finanțări bancare/împrumut pentru edificarea arterei ocolitoare a Municipiului Codlea, din data de 26 septembrie 2021;- referendumului local în vederea consultării cetățenilor pentru modificarea hotarelor unității administrativ-teritoriale Municipiul Buzău și unității administrativ-teritoriale comuna Țintești, în sensul unirii celor două entități administrative, din data de 26 septembrie 2021;- referendumului local în vederea consultării cetățenilor pentru modificarea hotarelor unității administrativ-teritoriale Comuna Țintești și unității administrativ-teritoriale Municipiul Buzău, în sensul unirii celor două entități administrative, din data de 26 septembrie 2021.Lista secțiilor de votare este publicată pe site-ul www.roaep.ro la secțiunea Management Electoral/Geografie electorală/Registrul secțiilor de votare și poate fi consultată accesând următorul link: https://www.roaep.ro/management-electoral/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare

Direcția comunicare20.09.2021

Comunicat de presă privind participarea AEP la webinarul cu tema „Climă, strămutare și democrație: protejarea drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu”, organizat de IFES

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astăzi, 16 septembrie 2021, la webinarul cu tema „Climă, strămutare și democrație: protejarea drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu”, organizat de Fundația Internaționalӑ pentru Studii Electorale (IFES).

AEP este prezentӑ la acest eveniment prin domnul Sorin-Gabriel Lazӑr, șeful Departamentului cooperare internaționalӑ.

Schimbările climatice au un impact din ce ȋn ce mai evident asupra migrației și strӑmutӑrii populației, estimându-se că până în anul 2050, aproximativ 200 de milioane de cetӑțeni ar putea fi strămutați din cauza factorilor de mediu. Acest aspect conduce la diminuarea oportunităților de participare la viața politică deoarece opțiunile de naturӑ electoralӑ ale acestui grup vulnerabil nu pot fi luate ȋn considerare. De asemenea, integrarea în medii noi a persoanelor strămutate este dificilă, întrucât există riscul apariției unui conflict în relația cu populația majoritarӑ din comunitate.

În acest context, IFES ȋn parteneriat cu Ambasada Suediei la Washington organizeazӑ o platformӑ de discuții între experți și oficiali electorali cu privire la modul de protejare a drepturilor democratice ale persoanelor strămutate din cauza factorilor de mediu. Acest eveniment online precedeazӑ cea de-a 26-a Conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow și Summitul virtual pentru democrație organizat de Statele Unite ale Americii.

Direcția comunicare

16.09.2021

Comunicat de presă privind sumele rambursate competitorilor electorali cu ocazia alegerilor locale parțiale din anul 2021

Comunicat de presă privind sumele rambursate competitorilor electorali cu ocazia alegerilor locale parțiale din anul 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștințӑ publică faptul că a fost finalizat controlul privind legalitatea veniturilor și cheltuielilor electorale efectuate cu ocazia alegerilor locale parțiale din anul 2021, la competitorii electorali care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, la nivelul circumscripției electorale în care au candidat, sau la nivel central, după caz.

Totodată, urmare a finalizării verificărilor, situația sumelor solicitate prin cererile de rambursare și a sumelor rambursate pentru fiecare competitor electoral este urmӑtoarea:

Nr. crt.

Competitor electoral

Sumă solicitată prin Cererea de Rambursare

(lei)

Sumă rambursată

(lei)

Procent rambursare

(%)

1.       

PARTIDUL ALIANȚA

 PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

76.683,86

69.885,94

91,14

2.       

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

332.048,71

330.858,43

99,64

3.       

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ

97.848,45

97.848,45

100,00

4.       

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL

326.859,76

326.749,25

99,97

5.       

PARTIDUL ALIANȚA LIBERALILOR ȘI DEMOCRAȚILOR

25.352,42

6.600,00

26,03

6.       

PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA

38.706,42

38.706,42

100,00

7.       

PARTIDUL PRO ROMÂNIA

47.460,23

21.656,72

45,63

8.       

CISMĂNEANȚU GABRIEL-EUGEN

4.910,00

4.910,00

100,00

9.       

ŢIPŢER FLORIN CLAUDIU

2.059,00

2.059,00

100,00

10.   

MARIȘ DĂNUȚ-MARIAN

1.211,90

1.211,90

100,00

11.   

NASTA NICOLAE-IULIU

11.088,80

11.088,80

100,00

12.   

DAVIDESCU DANIEL BOGDAN

1.714,00

1.714,00

100,00

13.   

UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA

11.141,33

11.141,33

100,00

14.   

SCARLAT IONUȚ-CRISTIAN

7.900,00

7.900,00

100,00

15.   

CAZACU MARINICĂ

7.979,00

7.979,00

100,00

16.

TULBURE CĂLIN-VIOREL

9.767,50

9.767,50

100,00

Direcția comunicare

15.09.2021

Comunicat de presă privind programarea tragerii la sorți computerizate pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate cu ocazia referendumului local din municipiul Buzău și comuna Țintești, județul Buzău, din data de 26 septembrie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, potrivit anunțului postat pe site-ul Tribunalului Buzău, tragerea la sorți pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate cu ocazia referendumului local din municipiul Buzău și comuna Țintești, județul Buzău, din data de 26 septembrie 2021, se va efectua de către Tribunalul Buzău în data de 19 septembrie 2021, ora 9.00, la sediul Tribunalului, în sala 4.

Precizăm faptul că, potrivit art. 26 alin. (22) și alin. (4) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul organizării unui referendum președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt stabiliți de către președintele tribunalului județean sau al municipiului București, după caz, cu cel puțin 7 zile înainte de ziua referendumului, prin tragere la sorți. […] Tragerea la sorți pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se face din cadrul Corpului experților electorali, prioritate având cei cu domiciliul în circumscripția pentru care se face tragerea la sorți.

Menționăm că, în urma solicitării Tribunalului Buzău referitoare la comunicarea listei persoanelor înscrise în Corpul experților electoral pentru tragerea la sorți a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate pentru referendumul local pentru modificarea hotarelor unității administrativ-teritoriale Municipiul Buzău și unității administrativ-teritoriale comuna Țintești în sensul unirii celor două entități administrative, respectiv cel pentru modificarea hotarelor unității administrativ-teritoriale Comuna Țintești și unității administrativ-teritoriale Municipiul Buzău în sensul unirii celor două entități administrative, Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat lista solicitată în data de 13.09.2021.

Corpul experților electorali este o evidenţă permanentă a persoanelor care pot deveni preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către AEP. Prevederile privind Corpul experților electorali au fost introduse prin Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Direcția comunicare

15.09.2021

Comunicat de presă privind participarea AEP la grupul de lucru online “Cele mai bune practici pentru gestionarea alegerilor în timpul pandemiei COVID-19”, organizat de A-WEB ȋn parteneriat cu ANFREL și International IDEA

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astăzi, 15 septembrie 2021, la grupul de lucru cu tema Cele mai bune practici pentru gestionarea alegerilor în timpul pandemiei COVID-19, organizat de Asociația Mondialӑ a Organismelor Electorale (A-WEB) ȋn parteneriat cu Rețeaua Asiaticӑ pentru Alegeri Libere (ANFREL) și International IDEA.

AEP este prezentӑ la acest eveniment prin reprezentantul permanent al Autoritӑții la A-WEB, domnul Ion-Mincu Rӑdulescu, care prezintӑ experiența AEP și bunele practici aplicate ȋn organizarea proceselor electorale din România din anul 2020.

Evenimentul online se adresează oficialilor și experților electorali implicați în managementul electoral și oferă participanților oportunitatea să abordeze provocӑrile ȋntâmpinate ȋn timpul pandemiei de COVID-19 și sӑ exploreze diferite strategii pentru îmbunătățirea organizӑrii alegerilor.

Totodatӑ, grupul de lucru de astӑzi reprezintӑ una din cele trei activitӑți premergӑtoare Forumului pentru Alegeri din Asia, intitulat Lecții învățate: Calea de urmat pentru alegerile din Asia dincolo de pandemia COVID-19, care se va desfășura online, ȋn perioada 20-21 octombrie 2021.

Forumul are ca obiective principale dezvoltarea capacitӑții profesionale a participanților prin transferul de know-how și schimbul de experiențӑ ȋn vederea consolidӑrii democrației din Asia, promovarea reformelor electorale și ȋmbunătățirea integrității electorale prin tehnologia datelor deschise.

Menționӑm, totodată, cӑ ȋn virtutea excelentei colaborӑri cu A-WEB, AEP este invitatӑ permanent la evenimentele internaționale organizate ȋn vederea promovӑrii eficienței alegerilor libere, transparente și participative la nivel mondial.

Direcția comunicare

15.09.2021

Comunicat de presă Mesajul președintelui AEP cu prilejul Zilei Internaționale a Democrației

Comunicat de presă Mesajul președintelui AEP cu prilejul Zilei Internaționale a Democrației

undefined

Votul universal și libertatea de a participa, astfel, în mod direct, la organizarea și progresul societății, respectarea drepturilor omului și libera exprimare, pacea și stabilitatea, reprezintă fundamentele democrației.

Dincolo de omagierea democrației în fiecare an în data de 15 septembrie, reper stabilit de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, democrația trebuie protejată, respectată, promovată și celebrată în fiecare zi. În această direcție precisă se îndreaptă eforturile Autorității Electorale Permanente, iar dovada acestui angajament o reprezintă intensificarea demersurilor de creștere a gradului de transparență, deschiderea constantă către dialog, eficiența și profesionalismul demonstrate în toate activitățile întreprinse, intensificarea cooperării internaționale în domeniul electoral, îmbunătățirea cadrului legislativ și implementarea noilor instrumente tehnologice. Toate aceste demersuri au ca vector comun organizarea alegerilor libere, corecte, incluzive, transparente și periodice, care să răspundă așteptărilor legitime ale alegătorilor.

Pandemia de Covid-19 a stimulat identificarea soluțiilor sustenabile și inovatoare în vederea respectării valorilor democratice în vremuri atipice și provocatoare. Menținerea echilibrului între respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și protejarea binelui individual și colectiv ne reamintește, o dată în plus, valoarea democrației, precum și nevoia de a contribui în permanență la consolidarea acesteia, astfel încât progresele făcute de societate să fie durabile.

La mulți ani prosperi tuturor democrațiilor din lume!

Constantin-Florin Mitulețu-Buică,

Președintele Autorității Electorale Permanente

Comunicat de presă privind încheierea votării la referendumul local organizat în comuna Abrămuț, județul Bihor, în data de 12 septembrie

Comunicat de presă privind încheierea votării la referendumul local organizat în comuna Abrămuț, județul Bihor, în data de 12 septembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că votarea la referendumul local în vederea consultării cetățenilor din comuna Abrămuț, județul Bihor, pentru schimbarea denumirii unitӑții administrativ-teritoriale din comuna Abrӑmuț ȋn comuna Petreu și acordarea de statut de reședințӑ de comunӑ localitӑții Petreu, desfășurat astăzi, 12 septembrie 2021, s-a încheiat. 

După închiderea localului secției de votare, președintele, în prezența membrilor biroului electoral, verifică starea sigiliilor de pe urnele de votare, sigilează fanta urnelor de votare, introduce ștampilele cu mențiunea „VOTAT” într-un plic care se sigilează prin aplicarea ștampilei de control a secției de votare și declanșează operațiunile de numărare a buletinelor de vot și de consemnare a rezultatului votării.

Reamintim că operatorul de calculator asigură înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membri pentru numărarea voturilor și completarea proceselor-verbale. Înregistrările se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice (tablete) puse la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condițiile legii.

Datele privind prezența la vot pot fi vizualizate pe pagina https://prezenta.roaep.ro/ 

Datele provizorii, parțiale și finale din procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină.  

Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, adresează mulțumiri tuturor persoanelor și instituțiilor cu atribuții în domeniul organizării proceselor electorale care au sprijinit Autoritatea în vederea asigurării unui proces electoral transparent și corect, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Direcția comunicare

12.09.2021

Comunicat de presă privind deschiderea secțiilor de votare pentru desfășurarea referendumului local organizat în comuna Abrămuț, județul Bihor, în data de 12 septembrie 2021

Comunicat de presă privind deschiderea secțiilor de votare pentru desfășurarea referendumului local organizat în comuna Abrămuț, județul Bihor, în data de 12 septembrie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, începând cu orele 07:00, cele patru birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Abrămuț, județul Bihor au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local din data de 12 septembrie 2021. Referendumul este organizat în vederea consultării cetățenilor din comuna Abrămuț, județul Bihor, pentru schimbarea denumirii unitӑții administrativ-teritoriale din comuna Abrӑmuț ȋn comuna Petreu și acordarea de statut de reședințӑ de comunӑ localitӑții Petreu.

Alegătorii își vor putea exercita dreptul de vot între orele 07:00 – 23:00. Potrivit legislației în vigoare, precizăm că alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada     1 martie 2020 – 12 septembrie2021, își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia. 

Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură funcționarea Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, a site-ului de monitorizare a prezenței la vot, precum și suportul tehnic si funcționalitățile specifice proceselor electorale și referendumurilor.

Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro/

Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, face un apel către toți participanții la referendumul local din data de 12 septembrie 2021 să respecte măsurile de distanțare fizică și regulile de protecție sanitară pe tot parcursul derulării procesului electoral. 

Direcția comunicare

12.09.2021

Comunicat de presă privind pregătirea secțiilor de votare în vederea desfășurării referendumului local organizat în comuna Abrămuț, județul Bihor, în data de 12 septembrie 2021

Comunicat de presă privind programarea tragerii la sorți computerizate pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate cu ocazia referendumului local din municipiul Codlea, județul Brașov, din data de 26 septembrie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, potrivit anunțului postat pe site-ul Tribunalului Brașov, tragerea la sorți pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate cu ocazia referendumului local din municipiul Codlea, județul Brașov, se va efectua de către Tribunalul Brașov în data de 15 septembrie 2021, ora 13.00.

            Precizăm faptul că, potrivit art. 26 alin. (22) și alin. (4) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul organizării unui referendum președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt stabiliți de către președintele tribunalului județean sau al municipiului București, după caz, cu cel puțin 7 zile înainte de ziua referendumului, prin tragere la sorți. […] Tragerea la sorți pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se face din cadrul Corpului experților electorali, prioritate având cei cu domiciliul în circumscripția pentru care se face tragerea la sorți.

Menționăm că, în urma solicitării Tribunalului Brașov referitoare la comunicarea listei persoanelor înscrise în Corpul experților electoral ce au domiciliul în circumscripția pentru care se face tragerea la sorți pentru președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare organizate pentru referendumul local pentru consultarea cetățenilor din municipiul Codlea județul Brașov, cu privire la acordul sau nu al contractării inclusiv a unei finanțări bancare/împrumut pentru edificarea arterei ocolitoare a Municipiului Codlea, din data de 26 septembrie 2021, Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat lista solicitată în data de 09.09.2021.

10.09.2021