Comunicat de presă privind participarea președintelui AEP la evenimentul de lansare a raportului de analiză a finanțării partidelor politice pentru anul 2020, organizat de Expert Forum

Comunicat de presă privind participarea președintelui AEP la evenimentul de lansare a raportului de analiză a finanțării partidelor politice pentru anul 2020, organizat de Expert Forum

Președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buicӑ, participă astӑzi, 26 mai 2021, la evenimentul de lansare a raportului de analiză a finanțării partidelor politice pentru anul 2020, organizat de Expert Forum prin intermediul platformei Zoom.

Scopul evenimentului este prezentarea concluziilor și a problemelor identificate ca urmare a analizӑrii rapoartelor de venituri și cheltuieli ale partidelor politice pentru anul 2020. Totodatӑ, raportul de analizӑ cuprinde și recomandӑri privind ȋmbunӑtӑțirea cadrului legislativ și a modalitӑților de aplicare a legii.

La eveniment sunt invitați reprezentanți ai instituțiilor publice cu rol de control, experți electorali, reprezentanți din partea partidelor politice și mass-media.

Alături de președintele AEP, din partea instituției participă la eveniment directorul general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, Constantin Rada, și directorul Direcției prevenție și monitorizare, Adriana Ghiță.

 

 

Direcția comunicare

26.05.2021

Comunicat de presă privind desemnarea președinților birourilor electorale județene constituite cu ocazia alegerilor locale parțiale, precum și a locțiitorilor acestora

Comunicat de presă privind desemnarea președinților birourilor electorale județene constituite cu ocazia alegerilor locale parțiale, precum și a locțiitorilor acestora

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa publicului că astăzi, 25 mai 2021, a avut loc desemnarea președinților birourilor electorale județene constituite cu ocazia alegerilor locale parțiale, precum și a locțiitorilor acestora.

Locațiile sediilor birourilor electorale județene, numele președinților birourilor electorale județene și a locțiitorilor acestora, precum și datele de contact ale birourilor electorale au fost publicate pe pagina web https://partiale2021.roaep.ro/

Reamintim că potrivit prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, în situația organizării alegerilor locale parțiale se constituie un birou electoral județean doar în județele în care vor avea loc alegeri în cel puțin două circumscripții electorale comunale, orășenești sau municipale.

Totodată, precizăm că AEP pune la dispoziția persoanelor interesate adresa de e-mail partiale2021@roaep.ro la care pot fi adresate întrebări și pot fi transmise solicitări pe tema alegerilor locale parțiale.

 

Direcția comunicare

25.05.2021

Comunicat de presă privind declarația comună ACEEEO – AEP de sprijin față de administrația electorală din Mexic

Comunicat de presă privind declarația comună ACEEEO – AEP de sprijin față de administrația electorală din Mexic

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că astăzi, 25 mai 2021, în contextul deținerii președinției Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a participat la ceremonia de reînnoire a Acordului general de cooperare între ACEEEO și Institutul Național Electoral (INE) din Mexic.

Reînnoirea acestui acord reiterează susținerea acordată Institutului Național Electoral din Mexic care, în ultimele decenii, și-a consolidat poziția de organism autonom care organizează procesele electorale cu profesionalism și imparțialitate.

Cu această ocazie a fost semnată și Declarația de sprijin din partea ACEEEO și AEP față de administrația electorală independentă din Mexic.

Demersul reprezintă manifestarea sprijinului celor două organisme semnatare față de menținerea independenței administrației electorale din Mexic, garant al organizării alegerilor libere, corecte și transparente, precum și o confirmare a angajamentului Autorității de a susține procesele electorale democratice.

Documentul a fost inițiat în contextul declarațiilor publice recente ale oficialilor mexicani cu privire la intenția de a lansa, după alegerile din 6 iunie 2021, reforme legislative cu impact major asupra instituțiilor naționale din domeniu, care ar presupune inclusiv desființarea Institutului Național Electoral.

Autoritatea Electorală Permanentă va susține ferm, cu orice ocazie, integritatea și independența organismelor de management electoral față de decidenții politici, care sunt beneficiari ai activității acestor entități.

 

Direcția comunicare

25.05.2021

Comunicat de presă privind evaluarea cheltuielilor efectuate din subvențiile de la bugetul de stat acordate formațiunilor politice în perioada ianuarie-martie

Comunicat de presă privind evaluarea cheltuielilor efectuate din subvențiile de la bugetul de stat acordate formațiunilor politice în perioada ianuarie-martie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a constatat, în urma monitorizării informațiilor referitoare la cheltuielile angajate de către formațiunile politice din subvențiile de la bugetul de stat, conform datelor deținute, precum și a celor transmise de partidele politice, că în perioada ianuarie-martie 2021 au fost angajate cheltuieli în proporție de 41% din totalul sumelor încasate.

Totodată, precizăm că în perioada ianuarie-martie 2021 au fost vărsate în conturile formațiunilor politice sume în valoare de 50.972.370,00 lei, reprezentând subvenții de la bugetul de stat, respectiv 19.843.634,81 lei atât în luna ianuarie, cât și în luna februarie și 11.285.100,38 lei în luna martie.

În structura cheltuielilor angajate din subvenția de la bugetul de stat destinația cu ponderea cea mai mare a fost reprezentată de cheltuieli pentru presă și propagandă, după cum urmează: Partidul Social Democrat – 60,49%, Partidul Național Liberal – 66,05% și Partidul Mișcarea Populară – 40,26%. În ceea ce privește cheltuielile cu chiriile și utilitățile, acestea au reprezentat ponderea cea mai mare din totalul cheltuielilor angajate de formațiunea politică Uniunea Salvați România și de Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate, mai precis 16,84%, respectiv 16,95%.

Situația detaliată a cheltuielilor angajate de către formațiunile politice în perioada ianuarie-martie 2021, exprimată atât în sume, cât și în procente, a fost publicată pe site-ul Autorității Electorale Permanente și poate fi accesată la următorul link https://finantarepartide.ro/situatia-cheltuielilor-efectuate-din-subventia-de-la-bugetul-de-stat-pe-destinatii-conform-art-25-din-legea-nr-334-2006/

 

Direcția comunicare

25.05.2021

Comunicat de presă privind participarea AEP la programul de training online BRIDGE cu tema Soluționarea litigiilor electorale, organizat de IFES

Comunicat de presă privind participarea AEP la programul de training online BRIDGE cu tema Soluționarea litigiilor electorale, organizat de IFES

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă, în perioada 24-26 mai 2021, la programul de training online cu tema Soluționarea litigiilor electorale, destinat oficialilor electorali, dezvoltat pe baza metodologiei BRIDGE și care este organizat de Fundația Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES).

Un sistem eficient de soluționare a litigiilor electorale este un element crucial al sistemului electoral. Furnizarea modalităților de îndreptare a încălcării drepturilor electorale și a mecanismelor de remediere a disfuncționalităților din procesele electorale sunt esențiale pentru asigurarea desfășurării unor alegeri credibile.

Programul de training urmărește să consolideze capacitatea oficialilor electorali de a efectua investigații eficiente, în timp util, și de a soluționa litigiile într-un mod echitabil și transparent.

Din partea AEP vor participa la training șeful Departamentului legislație, contencios electoral, relația cu Parlamentul și Uniunea Europeană, Cristian-Alexandru Leahu și șeful Departamentului coordonarea organismelor electorale, Mircea Preoțescu.

BRIDGE este un program modular de dezvoltare profesională care se concentrează asupra domeniului electoral și implică organizarea de ateliere care încurajează participanții să reflecteze asupra modalităților de îmbunătățire a organizației din care fac parte, prezentând exemple comparative și abordări alternative, generând planuri sau oferind sprijin pentru reforma organizațională.

IFES este o organizație internaționalӑ care promovează democrația în întreaga lume și colaborează cu societatea civilă, instituțiile publice și sectorul privat pentru a construi democrații reziliente.

Direcția comunicare

24.05.2021

Comunicat de presă privind dezbaterea publică online organizată de AEP pe tema finanțării campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021

Comunicat de presă privind dezbaterea publică online organizată de AEP pe tema finanțării campaniei electorale pentru alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că astăzi, 24 mai 2021, ora 15:00, organizează o dezbatere online cu tema „Finanțarea campaniei electorale la alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021”.

În cadrul acestei întruniri vor fi discutate aspecte privind înregistrarea mandatarilor financiari, deschiderea conturilor pentru campanie, sursele de finanțare ce pot fi utilizate ca și contribuții, destinațiile și procentele în care trebuie să se încadreze cheltuielile electorale. Totodată, specialiștii AEP vor oferi răspunsuri la întrebările adresate de către reprezentanții formațiunilor politice în vederea clarificării oricăror nelămuriri cu privire la finanțarea campaniei electorale la alegerile locale parțiale din data de 27 iunie 2021.

Evenimentul, coordonat de către Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, va avea loc prin intermediul aplicației Microsoft Teams și va putea fi urmărit live pe canalul de YouTube al Autorității, accesând următorul link: https://bit.ly/3bOObbz precum și pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta

Dezbaterea online reunește specialiși din cadrul Autorității Electorale Permanente, reprezentanți ai formațiunilor politice și participanți din partea Expert Forum.

 

 

Direcția comunicare

24.05.2021

Comunicat de presă privind metodologia depunerii dosarelor de candidatură și a listelor de susținători la alegerile parțiale din data de 27 iunie 2021

Comunicat de presă privind metodologia depunerii dosarelor de candidatură și a listelor de susținători la alegerile parțiale din data de 27 iunie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) face următoarele precizări cu privire la procedura de întocmire a listei de susținători și metodologia de depunere a candidaturilor la alegerile parțiale din data de 27 iunie 2021:

Toate informațiile necesare candidaților la alegerile parțiale din data de 27 iunie 2021 sunt publicate pe site-ul https://partiale2021.roaep.ro

Candidații pot descărca formularele necesare pentru alcătuirea dosarului de candidatură, în format editabil, accesând următorul link https://partiale2021.roaep.ro/documente/

Situația centralizată a numărului de alegători înscriși în Registrul electoral pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în vederea stabilirii numărului total de susținători necesari depunerii candidaturilor la alegerile parțiale din anul 2021 poate fi consultată accesând următorul link: https://partiale2021.roaep.ro/comunicate/  

Reamintim că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor este data de 7 iunie 2021.

 

 

Direcția comunicare

21.05.2021

Comunicat de presă privind participarea Autoritӑții Electorale Permanente la webinarul „Votul online”, organizat de Foresight Democracy ȋn parteneriat cu Fundația Internaționalӑ pentru Sisteme

Comunicat de presă privind participarea Autoritӑții Electorale Permanente la webinarul „Votul online”, organizat de Foresight Democracy ȋn parteneriat cu Fundația Internaționalӑ pentru Sisteme


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astӑzi, 20 mai 2021, la webinarul cu tema Votul online, organizat de Foresight Democracy ȋn parteneriat cu Fundația Internaționalӑ pentru Sisteme Electorale (IFES).

Evenimentul ȋși propune sӑ analizeze metoda de vot online, văzutӑ ca o alternativă permisivӑ  pentru procese electorale mai accesibile, transparente și sigure. Totodatӑ, videoconferința urmărește să exploreze principiile,  beneficiile, tehnologia și experiențele legate de utilizarea votului online în cadrul proceselor electorale. Organizatorii susțin cӑ utilizarea instrumentelor tehnologice precum computerele, telefoanele și tabletele, împreună cu soluții de tip blockchain, cloud, hybrid sau criptografie avansată, oferă premisele unor procese electorale eficiente și credibile, iar apariția votului online are potențialul de a reduce în mod substanțial costurile operaționale, simplificând exprimarea și numărarea voturilor.

Evenimentul reunește specialiști și practicieni din domeniul managementului electoral și are ca obiectiv facilitarea dialogului ȋntre participanți, ȋn vederea consolidӑrii capacitӑții administrative și a schimbului de expertizӑ electoralӑ.

AEP este reprezentatӑ la acest eveniment online de către Ovidiu-Alexandru Oproaica, directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale și de către Mircea Preoțescu, șeful Departamentului coordonarea organismelor electorale.

Foresight Democracy este o organizație din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord care activează în domeniul online media, cu misiunea de a accelera inovația într-o multitudine de sectoare prin intermediul seminarelor online, al rețelelor virtuale și al campaniilor de marketing digital..

IFES este o organizație internaționalӑ care promovează democrația la nivel global și colaborează cu societatea civilă, instituțiile publice și sectorul privat ȋn vederea organizӑrii și desfӑșurӑrii de alegeri libere și transparente și pentru promovarea democrațiilor reziliente.

 

 

Direcția comunicare

20.05.2021

Comunicat de presă referitor la adoptarea unor hotărâri ale Guvernului privind organizarea alegerilor locale parțiale în data de 27 iunie 2021

Comunicat de presă referitor la adoptarea unor hotărâri ale Guvernului privind organizarea alegerilor locale parțiale în data de 27 iunie 2021

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că în ședința Executivului de astăzi, 19 mai 2021, a fost adoptată hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit ca alegerile locale parțiale pentru primari și un consiliu local să se desfășoare în data de 27 iunie 2021 și care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, Partea I.

În cadrul aceleiași ședințe, a fost adoptată hotărârea de Guvern pentru aprobarea calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor locale parțiale. Conform prevederilor hotărârii, perioada electorală va începe în data de 23 mai 2021, candidaturile vor putea fi depuse până cel mai târziu la data de 7 iunie 2021, iar campania electorală va începe în data de 12 iunie 2021.

Totodată, au fost adoptate hotărârea de Guvern privind stabilirea măsurilor tehnice necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor locale parțiale, prin care sunt delimitate atribuțiile instituțiilor implicate în organizarea acestui procesul electoral și hotărârea de Guvern privind stabilirea cheltuielilor necesare pregătirii şi desfășurării în bune condiții a alegerilor locale parțiale.

Cele trei hotărâri vor intra în vigoare la data de 23 mai 2021.

Lista cuprinzând circumscripțiile electorale în care se organizează alegeri locale parțiale în data de 27 iunie 2021:

  1. Circumscripțiile electorale în care se organizează alegeri locale parțiale pentru primari:
  2.  

    Judeţul Alba

    1.      Comuna Ciuruleasa

    2.      Comuna Meteş

    Judeţul Arad

    3.      Comuna Zăbrani

    Județul Argeș

    4.      Comuna Aninoasa

    5.      Comuna Rociu

    Judeţul Bacău

    6.      Comuna Tamaşi

    Judeţul Braşov

    7.      Comuna Şinca Nouă

    Județul Brăila

    8.      Comuna Viziru

    Judeţul Caraş-Severin

    9.      Oraşul Bocşa

    Județul Călărași

    10. Comuna Cuza Vodă

    11. Comuna Frumuşani

    Județul Covasna

    12. Comuna Ozun

    Judeţul Dâmboviţa

    13. Comuna Braniştea

    Judeţul Dolj

     

     

    14. Orașul Filiași

    15. Comuna Cătane

    16. Comuna Sadova

    17. Comuna Terpeziţa

    18. Comuna Ostroveni

    Judeţul Galaţi

    19. Oraşul Târgu Bujor

    Judeţul Gorj

    20. Comuna Bumbești-Pițic

    Județul Hunedoara

    21. Comuna Burjuc

    22. Comuna Romos

    23. Comuna Sarmizegetusa

    Județul Ialomița

    24. Comuna Gura Ialomiţei

    25. Comuna Ion Roată

    Judeţul Ilfov

    26. Oraşul Bragadiru

    27. Comuna Găneasa

    Județul Mehedinți

    28. Comuna Obârşia de Câmp

    Județul Olt

    29. Comuna Deveselu

    Judeţul Prahova

    30. Comuna Șotrile

    Judeţul Sălaj

    31. Oraşul Şimleu Silvaniei

    Judeţul Suceava

    32. Oraşul Vicovul de Sus

    Judeţul Timiş

    33. Comuna Voiteg

    Judeţul Vâlcea

    34. Comuna Scundu

    35. Comuna Slătioara

     

  3. Circumscripția electorală în care se organizează alegeri locale parțiale pentru consiliul local:

 

Județul Dâmbovița

Comuna Cojasca

 

Hotărârile au fost inițiate de către Autoritatea Electorală Permanentă şi urmează a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pentru mai multe detalii cu privire la alegerile parțiale, AEP vine în sprijinul competitorilor electorali și pune la dispoziția acestora pagina web  https://partiale2021.roaep.ro

 

 

Direcția comunicare

19.05.2021

 

 

Comunicat de presă privind participarea Autoritӑții Electorale Permanente la Forumul Internațional de la Seul privind Alegerile, organizat de Comisia Electorală Națională a Republicii Coreea

Comunicat de presă privind participarea Autoritӑții Electorale Permanente la Forumul Internațional de la Seul privind Alegerile, organizat de Comisia Electorală Națională a Republicii Coreea

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astӑzi, 13 mai 2021, la Forumul Internațional de la Seul privind Alegerile, cu tema: „Calea către o democrație mai eficientă în context post-pandemic”, organizat de Comisia Electorală Națională a Republicii Coreea.  

Forumul Internațional de la Seul privind Alegerile s-a impus ca un eveniment esențial pe calendarele organismelor de management electoral și ale organizațiilor internaționale care sunt preocupate de prezervarea și consolidarea democrației.

Evenimentul reunește specialiști și practicieni din domeniul managementului electoral și are ca obiectiv identificarea unor soluții în vederea creșterii gradului de încredere al cetățenilor în procesele electorale în contextul post-pandemic.

Totodatӑ, videoconferința vizeazӑ facilitarea dialogului ȋntre participanți pe tema rolului platformelor de social media în desfășurarea proceselor electorale, ȋn vederea consolidӑrii capacitӑții administrative și a schimbului de expertizӑ electoralӑ.  

AEP este reprezentatӑ la acest eveniment de către Maria-Gabriela Crӑciun, șefa Serviciului relații externe din cadrul Departamentului cooperare internațională, și de către Alina-Alexandra Iordache, consultant parlamentar în cadrul aceluiași departament.

           

Direcția comunicare

            13.05.2021