Comunicat de presă privind rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020

Comunicat de presă privind rambursarea sumelor aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că astăzi, 29 decembrie 2020, au fost rambursate partidelor politice parlamentare și neparlamentare care au îndeplinit condițiile legale, sumele aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2020.

Cuantumul total al sumelor rambursate din disponibilul existent în bugetul anului 2020 este de 123.000.000,00 lei. Precizăm că suma de 27.000.000,00 lei va fi plătită din resursele financiare aferente bugetului din anul 2021, respectiv în luna ianuarie.

Reamintim că, potrivit legislației în vigoare, în cel mult 90 de zile de la data alegerilor locale, AEP rambursează partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, pe baza documentelor justificative furnizate de mandatarul financiar în cel mult 30 de zile de la data alegerilor, sumele aferente cheltuielilor efectuate în toate circumscripțiile electorale, precum și cele efectuate la nivel central, în cazul în care partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale a obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate.

Menționăm că, în cazul alegerilor locale din anul 2016, rambursarea cheltuielilor electorale a fost în cuantum de aproximativ 46.000.000,00 lei și s-a făcut în termen de 9 luni de la data alegerilor.  

Totodată, întrucât în anii 2016 și 2017 nu a fost finalizată verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale pentru 1266 de competitori electorali participanți la alegerile locale din 2016 și alegerile parlamentare din același an, Departamentul de control a finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale din cadrul AEP, a finalizat, în intervalul martie – iunie 2019, toate misiunile de control și a întocmit și comunicat 42 de rapoarte de control ale unor formațiuni politice și 1224 de rapoarte de control ale unor candidați independenți.

În ceea ce privește alegerile locale din anul 2020, rambursarea cheltuielilor electorale s-a efectuat în termenul legal, respectiv în 90 zile de la data alegerilor, datorită implicării responsabile și susținute a întregului personal al Autorității, care, începând din anul 2019, și-a realizat integral și la timp toate obiectivele prevăzute în planul de activitate, menținând dialogul cu partidele politice și o colaborare eficientă cu instituțiile statului.

 

 

 

Direcția comunicare

29.12.2020

 

Comunicat de presă privind rambursarea cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților

Comunicat de presă privind rambursarea cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că termenul-limită de depunere la AEP a cererii de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților este data de 6 ianuarie 2021.

Pot depune cerere de rambursare toți competitorii electorali participanți la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale în care au candidat.

Reamintim că, potrivit legii, cererea de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor parlamentare trebuie depusă la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarul financiar coordonator după publicarea rezultatelor alegerilor, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data alegerilor, respectiv până la data de 6 ianuarie 2021, conform modelului prevăzut în anexa nr. 23 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, însoțită de documentele justificative prevăzute de art. 59 al aceluiași act normativ.  

Atragem atenția că cererea de rambursare depusă după data de 6 ianuarie 2021 nu este luată în considerare.

Totodată, raportat la contribuțiile depuse de către competitorii electorali, estimăm că vor fi solicitate la rambursare cheltuieli electorale în cuantum de 166.850.315,50 lei, după cum urmează:

 

NR. CRT.

COMPETITOR ELECTORAL

TOTAL CONTRIBUȚIE COMPETITOR ELECTORAL

1.       

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

47.993.815,47

2.       

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL

48.812.108,00

3.       

PARTIDUL UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA

11.152.573,60

4.       

PARTIDUL LIBERTATE UNITATE ȘI SOLIDARITATE

6.011.686,51

5.       

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

85.100,00

6.       

UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA

2.962.244,00

7.       

PARTIDUL PRO ROMÂNIA

29.566.831,92

8.       

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ

19.782.891,00

9.       

PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) – CIRCUMSCRIPȚIA NR. 35 SUCEAVA

146.000,00

10.   

PAPICI MARCELA – CIRCUMSCRIPȚIA NR. 32 SATU MARE, CANDIDAT INDEPENDENT

45.000,00

11.   

ASOCIAȚIA ITALIENILOR DIN ROMÂNIA

3.000,00

12.   

ASOCIAȚIA LIGA ALBANEZILOR DIN ROMÂNIA

70.000,00

13.   

ASOCIAȚIA MACEDONENILOR DIN ROMÂNIA

22.365,00

14.   

COMUNITATEA RUȘILOR LIPOVENI DIN ROMÂNIA

10.100,00

15.   

FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA – CULTUL MOZAIC

7.500,00

16.   

FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA

22.000,00

17.   

UNIUNEA ARMENILOR DIN ROMÂNIA

3.000,00

18.   

UNIUNEA CROAȚILOR DIN ROMANIA

7.500,00

19.   

UNIUNEA CULTURALĂ A RUTENILOR DIN ROMÂNIA

20.500,00

20.   

UNIUNEA DEMOCRATĂ A TĂTARILOR TURCO-MUSULMANI DIN ROMÂNIA

5.000,00

21.   

UNIUNEA DEMOCRATĂ TURCĂ DIN ROMÂNIA

10.000,00

22.   

UNIUNEA ELENĂ DIN ROMÂNIA

52.100,00

23.   

UNIUNEA POLONEZILOR DIN ROMÂNIA

54.000,00

24.   

UNIUNEA UCRAINIENILOR DIN ROMÂNIA

5.000,00

TOTAL

166.850.315,50

 

Menționăm că, în cazul alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2016, suma rambursată a fost de 42.700.000,00 lei.

Controlul finanțării campaniei electorale pentru alegerile pentru Camera Deputaților și Senat din anul 2020 se va desfășura în perioada 6 ianuarie 2021 – 8 martie 2021, perioadă la care se poate adăuga termenul de 15 zile pentru eventuale solicitări privind informații suplimentare și/sau clarificări.

Totodată, precizăm că termenul de 90 de zile de la data alegerilor prevăzut de lege pentru rambursarea sumelor validate, aferente cheltuielilor efectuate în campania electorală, poate fi prorogat în situația prelungirii controlului cu 15 zile. De asemenea, în situația efectuării controlului și de către Curtea de Conturi, termenul de rambursare a cheltuielilor se prelungește cu 30 de zile, potrivit legii în vigoare.

 

Direcția comunicare

29.12.2020

 

Comunicat de presă privind situația depunerii la AEP de către competitorii electorali a rapoartelor de venituri și cheltuieli aferente alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie 2020

Comunicat de presă privind situația depunerii la AEP de către competitorii electorali a rapoartelor de venituri și cheltuieli aferente alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie 2020

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toți competitorii electorali care au obținut mandate pentru Senat și/sau Camera Deputaților au depus la AEP rapoartele de venituri și cheltuieli aferente alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie 2020.

Lista competitorilor electorali care au obținut mandate pentru Camera Deputaților și care au depus la AEP Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, în condițiile legii, este următoarea:

  1. Partidul Social Democrat;
  2. Partidul Național Liberal;
  3. Alianța USR PLUS;
  4. Alianța pentru Unirea Românilor;
  5. Uniunea Democrată Maghiară din România;
  6. Asociația Italienilor din România;
  7. Uniunea Culturală a Rutenilor din România;
  8. Forumul Democrat al Germanilor din România;
  9. Uniunea Elenă din România;
  10. Uniunea Ucrainenilor din România;
  11. Uniunea Polonezilor din România;
  12. Asociația Macedonenilor din România;
  13. Comunitatea Rușilor Lipoveni din România;
  14. Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România;
  15. Asociația Albanezilor din România;
  16. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România;
  17. Asociația Partida Romilor Pro Europa;
  18. Uniunea Sârbilor din România;
  19. Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic;
  20. Uniunea Croaților din România;
  21. Uniunea Armenilor din România;
  22. Uniunea Bulgară din Banat;
  23. Uniunea Democrată Turcă din România.

Competitori electorali care au obținut mandate pentru Senat și care au depus la AEP Raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, în condițiile legii, sunt următorii:

  1. Partidul Social Democrat;
  2. Partidul Național Liberal;
  3. Alianța USR Plus;
  4. Alianța pentru Unirea Românilor;
  5. Uniunea Democrată Maghiară din România.

Totodată, precizăm că Autoritatea Electorală Permanentă a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista partidelor politice, alianțelor politice, organizațiilor cetățenilor români aparținând minorităților naționale și candidaților independenți care au depus rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale, cu ocazia alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din 6 decembrie 2020, succesiv, pe măsură ce au fost depuse la Autoritate.

Astfel, până în prezent, au fost publicate șase liste cuprinzând numele/denumirea competitorilor electorali care au depus raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, ce pot fi consultate în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1234/15.12.2020, nr. 1242/16.12.2020, nr. 1257/18.12.2020 și nr. 1262/19.12.2020.

 

Direcția comunicare

21.12.2020

Comunicat de presă privind competitorii electorali care au obținut cel puțin 3% din voturile valabil exprimate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților

Comunicat de presă privind competitorii electorali care au obținut cel puțin 3% din voturile valabil exprimate la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința publicului lista competitorilor electorali participanți la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivel național, pentru fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului, respectiv care au obținut minimum 3% din voturile valabil exprimate la nivelul circumscripției electorale în care au candidat, în vederea rambursării cheltuielilor electorale:

  • PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT;
  • PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL;
  • ALIANȚA USR PLUS;
  • ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR;
  • UNIUNEA DEMOCRATĂ MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA;
  • PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ;
  • PARTIDUL PRO ROMÂNIA;
  • PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL-LIBERAL) – Circumscripția nr. 35, Suceava;
  • PAPICI MARCELA ANAMARIA – Circumscripția nr. 32, Satu Mare;
  • Cele 18 organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care au obținut un mandat de deputat, la nivel național.

Precizăm că cererea de rambursare, însoțită de documentele justificative prevăzute de lege, poate fi depusă la AEP până cel mai târziu în data de 6 ianuarie 2021.

Direcția comunicare

18.12.2020

Comunicat de presă privind obligativitatea competitorilor electorali de a depune la AEP rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale

Comunicat de presă privind obligativitatea competitorilor electorali de a depune la AEP rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința competitorilor electorali participanți la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020, obligația de a depune, în termen de 15 zile de la data desfășurării alegerilor, respectiv până la data de 21 decembrie 2020, ora 17:00,  următoarele documente:

  • rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale;
  • cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei electorale;
  • declarațiile privind indicarea sursei contribuției – Anexa nr. 14 la Normele Metodologice.

Precizăm că, potrivit prevederilor legale în vigoare, Autoritatea Electorală Permanentă publică în Monitorul Oficial al României, Partea I și pe pagina de internet proprie, după caz, rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale, cuantumul datoriilor înregistrate ca urmare a campaniei electorale, precum și declarațiile privind indicarea sursei contribuției.

Autoritatea Electorală Permanentă atrage atenția că nedepunerea rapoartelor detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale până la data de 21 decembrie 2020, ora 17:00, determină imposibilitatea validării mandatelor candidaților declarați aleși, în conformitate cu prevederile art. 47 alin.(5) din Legea nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

 

Direcția comunicare

18.12.2020

Comunicat de presă privind ceremonia de înmânare a mandatelor reprezentanților minorităților naționale în Camera Deputaților

Comunicat de presă privind ceremonia de înmânare a mandatelor reprezentanților minorităților naționale în Camera Deputaților

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că astăzi, 17 decembrie 2020, la sediul Biroului Electoral Central (BEC), a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor care atestă calitatea de parlamentar a reprezentanților minorităților naționale în Camera Deputaților. Minoritățile naționale care au obținut mandate de parlamentar la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie sunt următoarele: Uniunea Elenă din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT., Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Croaților din România, Asociația Partida Romilor ‟Pro-Europa”, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunii Culturale a Rutenilor din România, Asociația „Liga Albanezilor din România”, Uniunea Bulgară din Banat, Federația Comunităților Evreiești din România, Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, Asociația Macedonenilor din România,  Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România.

Certificatele au fost înmânate de președintele BEC, doamna judecător Maricela Cobzariu, în prezența locțiitorului acesteia, doamna judecător Mari Ilie, a președintelui AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a vicepreședintelui AEP,  domnul Marian Muhuleț și a celorlalți membri judecători ai BEC.

Autoritatea Electorală Permanentă adresează mulțumiri tuturor membrilor BEC pentru activitatea întreprinsă în vederea organizării și desfășurării alegerilor parlamentare din acest an.

Totodată, ne exprimăm aprecierea față de partenerii instituționali și toți actorii implicați în administrarea alegerilor din acest an, a căror contribuție a fost esențială pentru consolidarea democrației prin alegeri libere, corecte și transparente, și le mulțumim pentru efortul suplimentar depus în actualul context, marcat de pandemia de Covid-19.

Precizăm că rezultatele alegerilor au fost publicate pe site-ul BEC și pot fi accesate la următoarele linkuri:

 

Direcția comunicare

17.12.2020

Comunicat de presă privind participarea Autorității Electorale Permanente la seminarul online cu tema «Protejarea politicii democratice de banii negrii: utilizarea tehnologiilor online pentru a promova transparența în finanțările politice », organizat de International IDEA

Comunicat de presă privind participarea Autorității Electorale Permanente la seminarul online cu tema «Protejarea politicii democratice de banii negrii: utilizarea tehnologiilor online pentru a promova transparența în finanțările politice », organizat de International IDEA

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a participat, în data de 16 decembrie 2020, la seminarul online cu tema Protejarea politicii democratice de banii negrii: utilizarea tehnologiilor online pentru a promova transparența în finanțările politice, organizat de International IDEA.  

Seminarul online a oferit participanților oportunitatea de a discuta despre accesul la informații ca drept fundamental și mijloc de responsabilizare a cetӑțenilor ȋn combaterea corupției.

Totodatӑ, evenimentul a reprezentat un cadru favorabil pentru discuții despre platformele online și tehnologiile informaționale care facilitează accesul la date deschise și pot încuraja creșterea nivelului de conștientizare și de implicare a publicului în eforturile anticorupție.

Seminarul online a reunit grupuri implicate ȋn monitorizarea alegerilor și a finanțӑrii partidelor politice, reprezentanți din partea organismelor de management electoral și furnizori de asistență electoralӑ din Europa de Est și de Sud-Est. Agenda evenimentului a inclus, de asemenea, grupuri civice cu experiență în domeniu din Croația (GONG), Georgia (Transparency International) sau Ucraina (Chesno). 

Din partea Autorității Electorale Permanente au participat la evenimentul online directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, Ovidiu Oproica, directorul adjunct al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, Florin Ciurlău și Ion Mincu-Rădulescu, director ȋn cadrul Departamentului cooperare internațională.

 

Direcția comunicare

17.12.2020

Comunicat de presă privind întâlnirea conducerii AEP cu delegația OSCE/ODIHR care a efectuat o Misiune de observare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților

Comunicat de presă privind întâlnirea conducerii AEP cu delegația OSCE/ODIHR care a efectuat o Misiune de observare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților

undefined

O delegație din partea Autorității Electorale Permanente (AEP), condusă de vicepreședintele instituției, Zsombor Vajda, s-a întâlnit astăzi, 11 decembrie 2020, la sediul Autorității, cu membrii OSCE/ODIHR, care au efectuat o Misiune de observare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din data de 6 decembrie 2020.

La întrevedere au participat următorii reprezentanți din partea AEP: Sorin-Gabriel Lazăr, Cristian-Alexandru Leahu, Mircea Preoțescu, Ovidiu-Alexandru Oproaica, Constantin Rada și Anamaria Revnic-Călugărița.

Din partea OSCE/ODIHR au participat șefa Misiunii, Marianne Mikko, analistul electoral, Jordi Barrat Esteve și analistul pe probleme de legislație, Maria Rosa Mora Acuña.

Misiunea de observare OSCE/ODIHR a reprezentat continuarea Misiunii de evaluare a modului de organizare a alegerilor parlamentare, inițiată în luna septembrie a acestui an.

Discuțiile s-au concentrat pe prezentarea raportului preliminar de observare a alegerilor parlamentare din anul 2020. Conducătorul misiunii, Marianne Mikko, a adresat cuvinte de mulțumire conducerii AEP pentru excelenta colaborare, receptivitatea și promptitudinea partenerilor din cadrul instituției, manifestate pe întreaga durată a Misiunii de observare. Totodată, șefa Misiunii a apreciat modul în care Autoritatea s-a implicat în buna organizare și desfășurare a scrutinului.

Reprezentanții AEP au adus clarificări cu privire la unele aspecte referitoare la desfășurarea procesului electoral atât în afara țării, cât și pe teritoriul României și au răspuns la întrebările adresate de experții OSCE/ODIHR.

Principala recomandare a delegației OSCE/ODIHR a vizat elaborarea unui cod electoral, care să reunească actele normative ce compun legislația în domeniul organizării diferitelor tipuri de alegeri în România, ceea ce corespunde angajamentului însușit de AEP de a continua îmbunătățirea arhitecturii electorale în acord cu valorile, misiunea și viziunea asumate.

Raportul final al Misiunii de observare a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2020 va fi publicat în luna februarie a anului viitor.

 

Direcția comunicare

11.12.2020

 

Comunicat de presă privind mesajul președintelui AEP către instituțiile și persoanele implicate în organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a alegerilor parlamentare din anul 2020

Comunicat de presă privind mesajul președintelui AEP către instituțiile și persoanele implicate în organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a alegerilor parlamentare din anul 2020

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, mulțumește tuturor persoanelor implicate în organizarea și desfășurarea în cele mai bune condiții a scrutinului electoral din data de 6 decembrie 2020: cetățeni, instituții, personal diplomatic, experți electorali, operatori de calculator, mass-media, observatori, asociații civice. 

“Organizarea alegerilor parlamentare a fost o provocare majoră, cu atât mai solicitantă în contextul pandemic actual, însă eforturile susținute ale participanților la procesul electoral au contribuit substanțial la desfășurarea acestora fără incidente, în condiții de siguranță sanitară și în deplină legalitate”, a afirmat președintele Autorității.  

Președintele AEP a ținut să mulțumească principalilor parteneri instituționali ai AEP, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Institutul Național de Statistică, Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), Poșta Română, precum și tuturor  prefecturilor și primăriilor, pentru contribuția notabilă și capacitatea de a identifica instrumente legale și administrative potrivite pentru desfășurarea procesului electoral în condiții optime.  

“Determinarea constantă de a surmonta provocările apărute de care au dat dovadă toți actorii implicați în organizarea alegerilor parlamentare, îndeosebi în aceste vremuri dificile, a făcut posibilă derularea acestui scrutin fără probleme, în condiții de protecție sanitară, de transparență și corectitudine”, a mai adăugat oficialul AEP.

“Doresc să le mulțumesc în mod special colegilor mei din cadrul Autorității Electorale Permanente care au dat dovadă de profesionalism și care au răspuns provocărilor generate de organizarea a două scrutine în decurs de șase luni cu tenacitate și dedicare, precum și familiilor acestora care le-au oferit sprijin și înțelegere”, a concluzionat președintele AEP, Constantin-Florin Mitulețu-Buică. 

În perioada următoare, președintele AEP își ia angajamentul de a continua îmbunătățirea arhitecturii electorale în acord cu valorile, misiunea și viziunea asumate de instituție și de a menține un dialog constant și deschis cu instituțiile partenere, organismele internaționale, societatea civilă, partidele politice și alegătorii, în vederea perfecționării cadrului legislativ în materie electorală și al finanțării partidelor politice și campaniilor electorale.

 

Direcția comunicare

10.12.2020