Comunicat de presă privind începerea campaniei electorale pentru alegerile din data de 9 iunie 2024
Având în vedere că astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile din 9 iunie, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) dorește tuturor competitorilor politici mult succes și îi îndeamnă să contribuie la desfășurarea unei campanii echilibrate și corecte, care să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor.
“Consolidarea încrederii alegătorilor în procesul electoral este esențială pentru o democrație robustă și nu poate fi asigurată fără o campanie desfășurată în acord cu cele mai înalte standarde europene și internaționale. Toate demersurile Autorității Electorale Permanente au ca scop respectarea, cu strictețe, a calendarului electoral aprobat de Guvernul României, în așa fel încât alegerile să poată fi organizate în cele mai bune condiții. În acest sens, desfășurarea unei campanii electorale corecte, în care să aibă întâietate dezbaterile reale și pluralismul de opinie, este crucială pentru credibilitatea procesului electoral și, implicit, pentru o prezență sporită la vot în rândul alegătorilor”, a declarat președintele AEP, Toni Greblă.
De la începerea campaniei electorale și până la încheierea acesteia, în data de 8 iunie a.c., ora 07:00, trebuie respectate toate prevederile în vigoare, fiind permise doar anumite tipuri de activități și materiale de propagandă, precum afișele electorale, materialele de propagandă electorală audio sau video difuzate de mass-media audiovizuală în condițiile legii, publicitatea în presa scrisă, materialele de propagandă electorală online, broșurile, pliantele și alte materiale tipărite din aceeași categorie. Potrivit legii, competitorii politici au obligația înlăturării, până la data începerii campaniei electorale, a tuturor materialelor de propagandă utilizate până la acel moment și care nu respectă formatul permis.
Autoritatea Electorală Permanentă reamintește candidaților că, în campania electorală, este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură și intoleranță, dar și a oricăror forme, mijloace, acte și acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă sau etnică.
Totodată, ținând cont de faptul că fenomenele din sfera dezinformării pot influența opțiunile alegătorilor și participarea la vot, este necesară respectarea de către competitorii electorali a unei conduite etice și participarea activă la dezvoltarea unui climat de încredere și integritate în organizarea și desfășurarea campaniei electorale, astfel încât alegătorii să poată avea o imagine corectă și clară cu privire la oferta electorală.
În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele electorale și organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media.
Totodată, este interzisă utilizarea vehiculelor inscripționate sau colantate cu sloganuri de campanie sau cu imagini ale candidaților, precum şi cu alte referiri la competitorii electorali, utilizarea vehiculelor care difuzează materiale audio, în mers sau staționar, organizarea de spectacole, serbări, focuri de artificii, utliziarea de bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcționale, structuri de publicitate autoportante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă.
Mai multe informații despre procesul electoral și regulile de desfășurare a campaniei electorale pot fi consultate pe site-urile Autorității Electorale Permanente, www.roaep.ro și www.finantarepartide.ro, dar și pe paginile de social media ale AEP.
Direcția comunicare și relații publice
10.05.2024