Comunicat de presӑ privind participarea AEP la Programul virtual de observare a alegerilor federale din Australia



Comunicat de presӑ privind participarea AEP la Programul virtual de observare a alegerilor federale din Australia


Domnul Ion-Mincu Rădulescu, reprezentant permanent pe lângă organizația internațională A-WEB, participӑ astӑzi, 18 iulie 2022, la Programul virtual de observare a alegerilor federale din Australia, organizat de Comisia Electorală Australiană.

Evenimentul va include discuții despre alegerile federale din Australia din anul 2022 și va urmări procesul de votare, procesul de numărare a voturilor, dar și modalitățile în care Comisia Electorală Australiană colaborează cu întreaga comunitate australiană în perioada electorală.

Comisia Electorală Australiană este membru A-WEB și participă activ în diferite formate la activități regionale și internaționale în domeniul electoral. Participarea AEP la acest eveniment vizează dezvoltarea relațiilor de cooperare și partajarea experiențelor și a bunelor practici în materie electorală între cele două organisme de management electoral.

 

 

Direcția comunicare

18.07.2022

Alte articole: