Comunicat de presӑ privind participarea AEP la webinarul cu tema „Contracararea cleptocrației”, organizat de IFES



Comunicat de presӑ privind participarea AEP la webinarul cu tema „Contracararea cleptocrației”, organizat de IFES


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) participă astӑzi, 17 noiembrie 2021, la webinarul cu tema Contracararea cleptocrației,  organizat de Centrul pentru Anticorupție și Încredere ȋn Democrație din cadrul Fundației Internaționale pentru Sisteme Electorale (IFES).

Corupția reprezintӑ o triplă amenințare la adresa democrațiilor, perpetuează sisteme injuste de putere, se opune capacitӑții guvernelor de a furniza rezultate obiective și erodează încrederea în instituțiile statului.

Obiectivul evenimentului este de a examina progresele realizate privind combaterea corupției și a cleptocrației din Statele Unite ale Americii, precum și modul în care eforturile de combatere a acestor procese sunt potențial replicabile în alte țări.

Webinarul organizat de Centrul pentru Anticorupție și Încredere ȋn Democrație vine în întâmpinarea Summitului SUA pentru Democrație care va avea loc în luna decembrie și reunește specialiști ai domeniului electoral, reprezentanți ai autoritӑților cu responsabilitӑți ȋn domeniul anticorupției, precum și reprezentanți ai societӑții civile și ai mediului academic.

AEP este reprezentatӑ la acest eveniment online de către doamna Maria-Gabriela Crӑciun, șef al Serviciului relații externe din cadrul Departamentului cooperare internațională.

Centrul pentru Anticorupție și Încredere ȋn Democrație din cadrul IFES abordează formele răspândite de corupție politică și electorală, care reprezintă cea mai mare amenințare la adresa democrației și se concentrează pe îmbunătățirea capacității democrațiilor de a oferi cetӑțenilor inițiative intersectoriale anticorupție.

 

Direcția comunicare

17.11.2021

Alte articole: