Comunicat de presă privind adoptarea de către Guvern a unor hotărâri cu impact privind exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României de către cetăţenii români din străinătate

Comunicat de presă privind adoptarea de către Guvern a unor hotărâri cu impact privind exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României de către cetăţenii români din străinătate

 

 

Autoritatea Electorală Permanentă informează că în şedinţa Executivului de astăzi, 9 septembrie 2019, au fost adoptate două hotărâri ale Guvernului care privesc, în mod direct, exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Preşedintele României de către cetăţenii români din străinătate.

Prima hotărâre priveşte votul prin corespondenţă, mai precis aspecte tehnico-financiare fără de care nu ar fi posibilă exercitarea votului prin corespondenţă. Astfel, au fost stabilite modelele, dimensiunile şi condiţiile de confecţionare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondență, tipurile de servicii şi produse poştale utilizate pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă defalcat pe două fluxuri (fluxul plecări trimiteri poștale din România şi fluxul sosiri trimiteri poștale în România), precum şi tipurile de cheltuieli aferente.

Totodată, a fost stabilit cuantumul indemnizaţiilor pentru activitatea membrilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă. Astfel, preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă şi locţiitorul acestuia vor primi o indemnizaţie de 380 de lei pentru fiecare zi de activitate, iar ceilalți membri ai birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă vor primi o indemnizaţie de 190 de lei pentru fiecare zi de activitate. Aceste indemnizaţii se acordă pentru maximum 5 zile de activitate pentru fiecare tur de scrutin.

Prin a doua hotărâre, Guvernul a alocat resurse financiare suplimentare pentru buna organizare în străinătate a alegerilor pentru Preşedintele României din acest an.

Ambele hotărâri au fost iniţiate de către Autoritatea Electorală Permanentă şi urmează a fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

 

 

Departamentul cooperare internațională și relații publice

09.09.2019

Alte articole: