Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 iulie 2019

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 iulie 2019

 

Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 iulie 2019 este de 18.963.792, cu 722 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 iunie 2019 figurau în Registrul electoral 18.964.514 cetățeni români cu drept de vot.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.

Precizăm că, în perioada 01.07 – 31.07.2019, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

  • 21.657 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
  • 167 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Un număr de 132 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeași perioadă este de 20.970, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.263.098 au domiciliul sau reședința în țară, iar 700.694 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot şi a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în țară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 iulie 2019, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 iulie 2019, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țări.

 

 

 

Direcția comunicare

14.08.2019

Alte articole: