Comunicat de presă privind pregătirea secțiilor de votare în vederea desfășurării referendumului local din data de 15 august 2021
Comunicat de presă privind pregătirea secțiilor de votare în vederea desfășurării referendumului local din data de 15 august 2021
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare au preluat de la primari buletinele de vot, ștampila de control și ștampilele cu mențiunea "VOTAT", formularele pentru încheierea proceselor-verbale și alte materiale necesare desfășurării referendumului local din data de 15 august 2021, și efectuează, între orele 18:00 – 20:00, operațiunile preliminare zilei alegerilor, inclusiv înregistrarea cererilor pentru urna specială (mobilă).
În realizarea atribuțiilor ce revin birourilor electorale ale secțiilor de votare, membrii acestora exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie.
Precizăm că operatorul de calculator asigură înregistrarea audiovideo neîntreruptă a operațiunilor efectuate de către membrii pentru numărarea voturilor și completarea proceselor-verbale. Înregistrările se realizează în localul de vot prin intermediul terminalelor informatice (tablete) puse la dispoziție de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și se păstrează pentru o perioadă de 12 luni de la data încheierii perioadei electorale, în condițiile legii.
Alegătorii își vor putea exercita dreptul de vot duminică, 15 august 2021, între orele 7:00 – 23:00. Potrivit legislației în vigoare, precizăm că alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada 1 martie 2020 – 15 august 2021, își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.
Datele privind prezența la vot vor putea fi vizualizate în timp real pe pagina https://prezenta.roaep.ro/
Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, face un apel către toți participanții la referendumul local din data de 15 august 2021 să respecte măsurile de distanțare fizică și regulile de protecție sanitară pe tot parcursul derulării procesului electoral.
Direcția comunicare
14.08.2021