Comunicat de presă privind termenul-limită de înregistrare pe portalul www.votstrainatate.ro cu opțiunea pentru votul prin corespondență a alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate
Comunicat de presă privind termenul-limită de înregistrare pe portalul www.votstrainatate.ro cu opțiunea pentru votul prin corespondență a alegătorilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reamintește cetățenilor români cu domiciliul sau reședința în străinătate că au mai rămas doar două zile pentru înregistrarea ca alegători prin corespondenţă, termenul-limită fiind data de 22 octombrie 2020.
Preşedintele Autorității Electorale Permanente, Constantin-Florin Mitulețu-Buică reiterează apelul său către românii din străinătate de a opta pentru votul prin corespondență, ca modalitate sigură şi comodă de vot la distanță, fără cozi, fără deplasări, fără costuri și fără riscuri, mai ales în contextul incertitudinii legate de evoluția pandemiei de coronavirus.
Toate informațiile privind procedura de înscriere la votul prin corespondenţă sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la următoarele linkuri:
https://www.votstrainatate.ro/Mesaj/PrezentareVotCorespondenta
https://www.youtube.com/watch?v=CLSjeZ1BBkk&feature=emb_title
Întrebări și sesizări legate de procedura de preînregistrare și înscriere pot fi transmise la adresa de e-mail contact@votstrainatate.ro
Direcția comunicare
20.10.2020