Alegerile parlamentare din Serbia în contextul pandemiei

Alegerile parlamentare din Serbia în contextul pandemiei

Alegerile parlamentare din Serbia au avut loc în data de 21 iunie 2020, fiind amânate ca urmare a instaurării stării de urgență generate de pandemia de COVID-19, inițial scrutinul fiind programat pentru data de 26 aprilie 2020.

Estimări privind rezultatele scrutinului

  • Potrivit primelor estimări, Partidul Sârb al Progresului, al președintelui Aleksandar Vučić, are toate șansele să câștige alegerile parlamentare cu un procent 63%;
    • Aleksandar Vučić nu a candidat, dar numele său a apărut pe buletinele de vot ca șef al Partidului Sârb al Progresului (SNS, centru-dreapta), aflat la putere de opt ani;
    • Criticii avertizează că președintele a devenit din ce în ce mai autoritar, încercând să erodeze democrația de la venirea sa la putere în anul 2012;
    • Noul mandat al lui Aleksandar Vučić vine pe fondul amplificării eforturilor internaționale de a reporni dialogul Serbia – Kosovo, o provincie etnică albaneză a cărei independență Belgradul nu o recunoaște. Kosovo a fost parte din Serbia până când o revoltă a populației majoritare etnic albaneză, în 1998-1999, a fost reprimată violent de autorități rezultând în numeroase victime.
  • Partenerul de coaliţie guvernamentală, Partidul Socialist al Serbiei (SPS) al ministrului de externe Ivica Dacic, a obţinut 10.6%;
  • Formaţiunea de opoziţie SPAS – Salvare – Aleksandar Sapic (condusă de primarul unei municipalităţi a Belgradului şi fost jucător de polo pe apă) va ieşi cel mai probabil pe locul al treilea, cu 4% din sufragii;
  • Niciun alt partid nu a depășit pragul de 3% pentru a primi unul din cele 250 de locuri din Parlamentul de la Belgrad.

Pregătirea și organizarea alegerilor

Un total de aproape şase milioane de cetățeni sârbi cu drept de vot au fost chemați duminică, 21 iunie a.c. la urne pentru a vota noul parlament în primele alegeri naţionale din Europa de la instituirea măsurilor restrictive din cauza epidemiei de COVID-19 (în urmă cu aproximativ trei luni). Ipsos Strategic Marketing Doo (IPSOS Serbia) şi Centrul pentru Alegeri Libere şi Democraţie (CESID) au estimat o participare la vot de 48%, comparativ cu 56% în anul 2016. Restricțiile impuse de pandemie au determinat ca mulți cetățeni cu drept de vot să nu se prezinte la vot.

Înainte de alegeri au fost confirmate 21 de liste de candidați – patru din minoritatea etnică a țării, două din actuala coaliție progresist-socialistă, celelalte fiind din partide mici de opoziție.

La scrutin au participat patru partide ale minorităților etnice: Alianța Maghiarilor din Voivodina, coaliția Alternativă Democrată Albaneză – Valea Unită, Partidul Acțiunii Democratice din Sandzak și coaliția Partidului Justiție și Reconciliere cu Partidul Democrat al Macedonienilor.

Cea mai mare parte a opoziţiei, inclusiv cel mai mare grup de opoziție, Alianța pentru Serbia, a boicotat scrutinul, acuzându-l pe Aleksandar Vučić că a manipulat mass-media şi economia, înclinând balanţa în favoarea sa, ca urmare a controlului pe care acesta îl deține asupra presei. Opoziția a luat această decizie după ce a susținut că alegerile nu vor fi nici libere, nici corecte.

Menționăm că exit-poll-urile nu sunt permise în Serbia.

 

Desfășurarea alegerilor în contextul restricțiilor impuse de pandemia de  COVID-19

Alegerile s-au derulat cu respectarea măsurilor de protecție (purtarea mănușilor, a măștilor faciale și folosirea dezinfectanților) și de distanțare fizică, măsuri restrictive impuse din cauza epidemiei de COVID-19.

În ziua alegerilor Serbia a raportat 91 de noi infectări și un deces generat de virusul COVID-19, numărul total al persoanelor decedate ajungând la 261.

 

Proiecții geopolitice

Un element major inclus pe agenda viitorului guvern este aderarea Serbiei la UE. Serbia a urmărit aderarea la Uniunea Europeană timp de mai mulți ani, dar discuțiile cu blocul comunitar s-au blocat în 2018. Statul de membru este condiționat de rezolvarea disputelor cu Kosovo. În același timp, Bruxelles și SUA intenționează să facă presiuni asupra Belgradului pentru a recunoaște independența Kosovo.

Richard Grenell, trimisul special al Statelor Unite pentru negocierile Serbia – Kosovo, a menționat, pe 15 iunie, că a primit asigurări din partea lui Aleksandar Vučić și a omologului kosovar, Hashim Thaci, pentru o întâlnire la Casa Albă pe 27 iunie.

La începutul lunii, Avdullah Hoti a devenit prim-ministru în Kosovo după ce a câștigat votul din Parlament la o diferență extrem de mică. Noul guvern a eliminat rapid toate sancțiunile comerciale impuse Serbiei, deschizând ușa pentru repornirea discuțiilor de normalizare a relației cu Serbia.

Deplasarea lui Aleksandar Vučić la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin este așteptată să înceapă cu trei zile înainte de întâlnirea stabilită să aibă loc la Casa Albă.

Surse:

https://www.euronews.com/2020/06/19/serbia-votes-all-you-need-to-know-about-europe-s-first-national-election-since-covid-19-lo

https://balkaninsight.com/2020/06/21/serbia-presidents-party-scores-landslide-in-election-boycotted-by-opposition/

https://www.rfi.ro/politica-122277-alegeri-parlamentare-serbia-partid-aleksandar-vucic-sustine-castigat

*****

Alte articole: