Ana Maria Pătru, aleasă preşedinte al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni
Ana Maria Pătru, aleasă preşedinte al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni
Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, a fost aleasă preşedinte al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO)
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, a fost aleasă, prin vot, în data de 13 septembrie 2013, preşedinte al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO). Alegerile pentru conducerea prestigioasei organizaţii a instituţiilor de management electoral din Europa au avut loc în cadrul Conferinţei anuale a ACEEEO desfăşurate în perioada 12-14 septembrie 2013 la Varşovia, Polonia.
Odată cu preluarea preşedinţiei ACEEEO de către doamna Ana Maria Pătru, Autoritatea Electorală Permanentă a fost aleasă să organizeze în România, în septembrie 2014, Adunarea Generală şi a 23-a Conferinţă anuală a ACEEEO.
„Având în vedere că anul viitor Autoritatea Electorală Permanentă sărbătoreşte 10 ani de activitate, iar România aniversează 25 de ani de la începutul unei noi ere democratice, am fi onoraţi să găzduim un eveniment atât de important”, a declarat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, doamna Ana Maria Pătru, în discursul susţinut la Conferinţa ACEEEO.
Temele propuse de Autoritatea Electorală Permanentă pentru următoarea Conferinţă a organizaţiei – „Managementul electoral – Planificarea alegerilor generale” şi „Participarea femeilor la procesele electorale şi în viaţa publică” – au întrunit cel mai larg suport din partea membrilor ACEEEO.
„Administraţia electorală trebuie să fie imparţială, apolitică şi să aibă capacitatea de a organiza alegeri libere şi corecte. (…) Suntem dedicaţi promovării egalităţii de şanse în privinţa participării depline a femeilor în toate aspectele vieţii publice şi politice”, a argumentat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente cele două teme pe care se va axa viitoarea Conferinţă a ACEEEO de la Bucureşti.
Reuniunea de anul acesta, a 22-a Conferinţă anuală a ACEEEO, găzduită la Varşovia de către Comisia Electorală Naţională a Poloniei, s-a desfăşurat sub titlul „The Role of Information and Communication Technology and Social Media in Elections”(Rolul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi a mediei sociale în alegeri). Dezbaterile s-au axat pe două subiecte. „Development of Voting Technologies since 2000”(Evoluţii în tehnologiile votării începând cu anul 2000) şi „The challenges of the Social Media development in electoral matters”(Provocările evoluţiei mediei sociale în domeniul electoral).
Autoritatea Electorală Permanentă a fost reprezentată la Varşovia de o delegaţie din care au făcut parte: doamna preşedinte Ana Maria Pătru, domnul Tiberiu Kovacs Csaba, secretar general, şi domnul Cristian Petraru, şeful Departamentului de organizare a proceselor electorale.
În cadrul dezbaterilor, doamna Ana Maria Pătru şi domnul Cristian Petraru au susţinut o prezentare cu tema „Implementarea Registrului Electoral în România: Obiective şi provocări”. Cei doi oficiali români au prezentat stadiul implementării acestui amplu proiect derulat de Autoritatea Electorală Permanentă prin care s-a realizat un instrument modern de evidenţă a cetăţenilor cu drept de vot în România şi de gestionare a listelor electorale.
De asemenea, în data de 14 septembrie 2013, ultima zi a reuniunii ACEEEO, domnul Tiberiu Kovacs Csaba, secretarul general al Autorităţii Electorale Permanente a prezidat workshop-ul cu tema „Direcţii în dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor utilizate în alegeri. Prezent şi viitor.”
Autoritatea Electorală Permanentă, membru de drept al ACEEEO
Autoritatea Electorală Permanentă este membru de drept al ACEEEO din anul 2004, participȃnd astfel în 2005 la prima conferinţă anuală a organizaţiei. Ȋn anul 2006, Autoritatea Electorală Permanentă a găzduit la Bucureşti întâlnirea Biroului Executiv al ACEEEO. Doi ani mai tȃrziu, în România s-a desfăşurat cea de-a 17 a Conferinţă anuală a ACEEEO.
Ce înseamnă ACEEEO – rolul şi misiunea
Asociația Oficialilor Electorali Europeni este o organizaţie regional independentă a organismelor de management electoral, cu un statut juridic, bazat pe dreptul internațional.
Misiunea ACEEEO, prevăzută în Statutului său, „este să furnizeze un forum non-partizan, independent de guvernele naționale, în vederea schimbului de experienţă între funcționari şi experții electorali din întreaga Europă, ca să discute şi să ia măsuri pentru a promova alegerile libere și transparente, cu obiectivul de sprijinire a bunei guvernări și a democrației”.
ACEEEO este formată din Adunarea Generală, Biroul Executiv, Secretariatul și Comitetul Consultativ din cadrul Secretariatului General. Sediul Secretariatului General al ACEEEO se află în Ungaria, la Budapesta. ACEEEO a fost înfiinţată în 1991, fiind sprijinită de Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa – Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE-ODIHR), precum şi de Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale (IFES).
Până la Conferinţa de la Varşovia, 23 de organisme de management electoral şi asociații ale oficialilor electorali, precum și o organizație internațională non-profit, semnaseră Carta ACEEEO: Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia – Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Slovacia, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina. La aceste state se adaugă Republica Kyrgyzstan, care a devenit cel de-al 24-lea membru ACEEEO, după ce a primit votul de admitere la Adunarea Generală a organizaţiei desfăşurată la Varşovia.