Comunicat de presӑ privind vizita unei delegații a Asociației Mondiale a Organismelor Electorale



Comunicat de presӑ privind vizita unei delegații a Asociației Mondiale a Organismelor Electorale

 

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică,  a primit astăzi, 24 noiembrie 2021, vizita unei delegații a Asociației Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB).

Delegația este compusă din domnul Seung Kim, consilier al Secretarului General A-WEB și  director adjunct al Departamentului relații internaționale, și doamna Ina Kim Lee, cercetător în cadrul aceluiași departament. La întâlnire au participat, totodată, domnul Sorin-Gabriel Lazăr, șeful Departamentului cooperare internațională, și domnul Ion Mincu-Rădulescu, reprezentantul permanent al AEP la A-WEB.

Programul vizitei, care se desfășoară în perioada 24-26 noiembrie 2021, cuprinde întâlniri cu specialiști din cadrul Autorității, context în care vor fi abordate următoarele teme principale:

  • analiza proiectelor și programelor din domeniul electoral derulate de către A-WEB;
  • evaluarea propunerilor de cooperare dintre A-WEB și AEP, în vederea promovării bunelor practici ale României în materia organizării alegerilor și referendumurilor, precum și în domeniul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale;
  • participarea AEP la proiectele și programele derulate de Secretariatul A-WEB;
  • facilitarea legăturii Autorităţii cu membrii organizaţiei internaţionale A-WEB şi propunerea de proiecte comune.

Reamintim că AEP are calitatea de membru A-WEB încă de la înființarea organizației în anul 2013 și a asigurat vicepreședinția A-WEB în perioada 2015-2017, președinția A-WEB în perioada 2017-2019, iar în prezent instituția ocupă un loc în cadrul Comitetului Executiv al A-WEB.

A-WEB este cea mai mare organizație internațională non-guvernamentală în materie de management electoral. Organizația promovează eficiența în organizarea și desfășurarea de alegeri libere, corecte, transparente și participative la nivel mondial și încurajează schimbul de expertiză între membri în vederea consolidării democrației la nivel mondial.

 

Direcția comunicare

24.11.2021

Alte articole: