Comunicat de presă



Comunicat de presă referitor la proiectul de hotărâre a AEP privind metodologia de desemnare a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora
  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind aprobarea metodologiei de desemnare, de către Autoritate, prin tragere la sorți computerizată, a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora. Proiectul de act normativ menționat propune următoarele reglementări privind metodologia de desemnare a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora: • Tragerea la sorți a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din ţară și a locțiitorilor acestora, la alegerile locale şi parlamentare, se realizează cu respectarea următoarelor condiții: a) este organizată de Autoritatea Electorală Permanentă la nivelul fiecărui județ şi la nivelul municipiului București; b) se face în două etape, pe funcţii, în următoarea ordine: funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare şi apoi funcţia de locţiitor al preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare; c) se face pe localităţi, respectiv pe circumscripţii electorale, în ordinea numerotării stabilite de către prefect conform art. 12 din Legea nr. 115/2015; d) se face pe secţii de votare, în ordinea numerotării stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă, conform art. 20 alin. (4) şi art. 120 din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare; e) se face pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare; f) se face pe baza criteriului studiilor absolvite, în următoarea ordine: absolvenţii de studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice, apoi absolvenţii de studii universitare de licenţă şi apoi absolvenţii învăţământului general obligatoriu. • Tragerea la sorţi pentru funcția de președinte al biroului electoral al secției de votare se organizează la nivelul fiecărui judeţ şi al municipiului Bucureşti, pentru fiecare localitate, respectiv sector, în ordinea numerotării acestora, după cum urmează: a) Pasul 1: Se desemnează experţii electorali juriști la secţia de votare la care sunt arondați conform Registrului electoral; dacă la aceeași secție de votare sunt înregistrați mai mulți experţi electorali juriști, se desemnează în mod aleatoriu unul dintre aceştia; b) Pasul 2: Se desemnează experţii electorali juriști la secţia de votare care funcţionează în acelaşi sediu cu secţia de votare la care sunt arondați conform Registrului Electoral; dacă la aceeași secție de votare sunt înregistrați mai mulți experţi electorali juriști, se desemnează în mod aleatoriu unul dintre aceştia; c) Pasul 3: Se desemnează experţi electorali juriști disponibili în cadrul unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti, în funcţie de apropierea de sediul secției de votare la care sunt arondaţi conform Registrului electoral; d) Pasul 4: Se desemnează experții electorali cu studii superioare la secţia de votare la care sunt arondați conform Registrului electoral; dacă la aceeași secție de votare sunt arondaţi mai mulți experţi electorali cu studii superioare, se desemnează în mod aleatoriu unul dintre aceştia; e) Pasul 5: Se desemnează experții electorali cu studii superioare la secţia de votare care funcţionează în acelaşi sediu cu secţia de votare la care sunt arondați conform Registrului electoral; dacă la aceeași secție de votare sunt arondaţi mai mulți experţi electorali cu studii superioare, se desemnează în mod aleatoriu unul dintre aceştia; f) Pasul 6: Se desemnează experţii electorali cu studii superioare disponibili în cadrul unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti, în funcţie de apropierea de sediul secției de votare la care sunt arondaţi conform Registrului electoral; g) Pasul 7: Se desemnează experții electorali care au absolvit învățământul general obligatoriu la secţia de votare la care sunt arondați conform Registrului electoral; dacă la aceeași secție de votare sunt înregistrați mai mulți experţi electorali care au absolvit învățământul general obligatoriu, se desemnează în mod aleatoriu unul dintre aceştia; h) Pasul 8: Se desemnează experții electorali care au absolvit învățământul general obligatoriu la secţia de votare care funcţionează în acelaşi sediu cu secţia de votare la care sunt arondați conform Registrului electoral; dacă la aceeași secție de votare sunt înregistrați mai mulți experţi electorali care au absolvit învățământul general obligatoriu, se desemnează în mod aleatoriu unul dintre aceştia; i) Pasul 9: Se desemnează experţii electorali care au absolvit învățământul general obligatoriu disponibili în cadrul unităţii administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului Bucureşti, în funcţie de apropierea de sediul secției de votare la care sunt arondaţi conform Registrului electoral; j) Pasul 10: În situația în care, după executarea pașilor 1-9, există localităţi cu locuri vacante de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, ocuparea acestora se realizează prin desemnarea experţilor electorali disponibili în judeţ sau municipiul Bucureşti, în funcţie de apropierea de sediul secției de votare la care sunt arondaţi conform Registrului electoral, în următoarea ordine: experţi electorali jurişti, experţi electorali cu studii superioare şi experţi electorali care au absolvit învățământul general obligatoriu. • După ocuparea locurilor de președinte al biroului electoral al secției de votare, pentru ocuparea locurilor de locțiitor al președintelui biroului electoral al secției de votare se vor executa în mod corespunzător paşii prevăzuți la tragerea la sorți a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare. • Stabilirea distanței privind apropierea de sediul secției de votare la care este arondat un expert electoral, conform Registrului electoral, se va efectua pe baza coordonatelor GPS asociate sediilor secțiilor de votare. • Înlocuirea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare sau a locţiitorilor acestora, conform legii, se va efectua prin aplicarea în mod corespunzător a pașilor mai sus menționați. Totodată, se propune ca dispozițiile metodologiei să se aplice în mod corespunzător alegerilor locale parțiale. Precizăm că acest act normativ a fost publicat în data de 29 februarie 2016 pe site-ul AEP la secțiunea ”Legislație Electorală – Dezbatere publică” și poate fi consultat accesând următorul link: http://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2016/02/H-AEP-desemnare-presedinti-BESV.pdf Observațiile și propunerile privind proiectul de hotărâre pot fi transmise la adresa de e-mail office@roaep.ro, până la data de 15 martie 2015.   Direcția comunicare și relații externe 01.03.2016
Alte articole: