Comunicat de presă



Comunicat de presă privind numărul de cereri înregistrate la nivel național pentru Corpul experților electorali
  Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, până la data de 2 martie 2016, au fost înregistrate la nivel național 36.959 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora. Precizăm că în acest moment există 1.501 localități în care nu este îndeplinit necesarul de experți electorali. Dintre acestea, 483 de localități figurează cu zero cereri înregistrate pentru această funcție. Printre județele cu cele mai multe localități care înregistrează deficit de experți electorali se numără Bihor (80 de localități), Dâmbovița (62 de localități), Teleorman (59 de localități), Suceava (53 de localități), Bacău (52 de localități). În Anexa 1 găsiți o statistică pe județe privind numărul de localități cu deficit de experți electorali. La nivelul municipiului București, situația cererilor depuse de către persoanele care doresc să fie președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora este următoarea: Sectorul 1: Pentru cele 163 de secții de votare, s-au înscris 107 persoane, cu 219 mai puține decât necesarul de 326 de experți electorali; Sectorul 2: Pentru cele 202 secții de votare, s-au înscris 229 de persoane, cu 175 mai puține decât necesarul de 404 experți electorali; Sectorul 3: Pentru cele 274 de secții de votare, s-au înscris 435 de persoane, cu 113 mai puține decât necesarul de 548 de experți electorali; Sectorul 4: Pentru cele 178 de secții de votare, s-au înscris 179 de persoane, cu 177 mai puține decât necesarul de 356 de experți electorali; Sectorul 5: Pentru cele 196 de secții de votare, s-au înscris 177 de persoane, cu 215 mai puține decât necesarul de 392 de experți electorali; Sectorul 6: Pentru cele 233 de secții de votare, s-au înscris 274 de persoane, cu 192 mai puține decât necesarul de 466 de experți electorali. AEP încurajează implicarea cetățenilor în alegeri în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora. Informații privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experților electorali sunt accesibile în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a instituției noastre și pe canalul de Youtube, la următoarele adrese: https://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta/?fref=ts https://www.youtube.com/watch?v=ooWRa1lYKIk Reamintim că, pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare, președinții acestora și locțiitorii lor primesc o indemnizație stabilită în condițiile legii.     Direcția comunicare și relații externe 03.03.2016    
Alte articole: