Comunicat de presă Autoritatea Electorală Permanentă anunță că, până la data de 28 martie 2016, au fost înregistrate la nivel național 46.195 de cereri din partea persoanelor care doresc să facă parte din Corpul experților electorali, din cadrul căruia vor fi desemnați prin tragere la sorți președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora.
privind numărul de cereri înregistrate la nivel național pentru
Corpul experților electorali
Precizăm că în acest moment există 632 de localități în care nu este îndeplinit necesarul de experți electorali. Dintre acestea, 66 de localități figurează cu zero cereri înregistrate pentru această funcție.
Printre județele cu cele mai multe localități care înregistrează deficit de experți electorali se numără Dâmbovița (58 de localități), Bihor (35 de localități), Ialomița (32 de localități), Cluj (30 de localități), Dolj (29 de localități).
În
Anexă găsiți:
- o statistică pe județe privind numărul de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) cu deficit și pe localități privind numărul de experți electorali;
- o statistică pe localități privind deficitul de experți aferent fiecăreia.
La nivelul municipiului București, situația cererilor depuse de către persoanele care doresc să fie președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora este următoarea:
Sectorul 1: Pentru cele 163 de secții de votare, s-au înscris 141 de persoane, cu 185 mai puține decât necesarul de 326 de experți electorali;
Sectorul 2: Pentru cele 202 secții de votare, s-au înscris 283 de persoane, cu 121 mai puține decât necesarul de 404 experți electorali;
Sectorul 3: Pentru cele 274 de secții de votare, s-au înscris 583 de persoane;
Sectorul 4: Pentru cele 178 de secții de votare, s-au înscris 238 de persoane, cu 118 mai puține decât necesarul de 356 de experți electorali;
Sectorul 5: Pentru cele 196 de secții de votare, s-au înscris 230 de persoane, cu 162 mai puține decât necesarul de 392 de experți electorali;
Sectorul 6: Pentru cele 233 de secții de votare, s-au înscris 407 persoane, cu 59 mai puține decât necesarul de 466 de experți electorali.
AEP încurajează implicarea cetățenilor în alegeri în calitate de președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora. Informații privind modalitatea de înscriere pentru Corpul experților electorali sunt accesibile în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a instituției noastre și pe canalul de Youtube, la următoarele adrese:
https://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta/?fref=ts
https://www.youtube.com/watch?v=ooWRa1lYKIk
Reamintim că, pentru activitatea în cadrul birourilor electorale ale secțiilor de votare, președinții acestora și locțiitorii lor primesc o indemnizație stabilită în condițiile legii.
Direcția comunicare și relații externe
28.03.2016