Comunicat de presă



Comunicat de presă privind numărul cererilor depuse de persoanele care doresc să fie operatori de calculator ai secțiilor de votare, înregistrate până la data de 28 martie 2016

privind numărul cererilor depuse de persoanele care doresc să fie operatori de calculator

ai secțiilor de votare, înregistrate până la data de 28 martie 2016

  Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță că, până la adata de 28 martie 2016, au fost înregistrate la nivel național 35.815 cereri din partea persoanelor care doresc să devină operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, dintre care 28.253 au fost declarate admise, iar 1.154 respinse. Precizăm că pentru cele 18.597 de secții de votare existente sunt necesari 23.637 de operatori de calculator. În 257 de unități administrativ-teritoriale se înregistrează deficit de operatori de calculator ai secțiilor de votare, iar în 21 dintre acestea nu există niciunul admis. La nivelul municipiului București, situația cererilor depuse de către persoanele care doresc să devină operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare este următoarea: Sectorul 1: Pentru cele 163 de secții de votare, s-au înscris 152 de persoane, cu 44 mai puține decât necesarul de 196 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare; Sectorul 2: Pentru cele 202 secții de votare, s-au înscris 53 de persoane, cu 190 mai puține decât necesarul de 243 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare; Sectorul 3: Pentru cele 274 de secții de votare, s-au înscris 256 de persoane, cu 73 mai puține decât necesarul de 329 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare; Sectorul 4: Pentru cele 178 de secții de votare, s-au înscris 84 de persoane, cu 130 mai puține decât necesarul de 204 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare; Sectorul 5: Pentru cele 196 de secții de votare, s-au înscris 53 de persoane, cu 185 mai puține decât necesarul de 236 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare; Sectorul 6: Pentru cele 233 de secții de votare, s-au înscris 215 persoane, cu 65 mai puține decât necesarul de 280 de operatori de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare. În Anexa 1 găsiți o statistică la nivelul fiecărei unități adminsitrativ-teritoriale privind numărul de cereri înregistrate, numărul persoanelor admise și respinse și deficitul înregistrat la data de 28 martie 2016. AEP încurajează implicarea cetățenilor în alegeri în calitate de operatori ai birourilor electorale ale secțiilor de votare. Informații privind modalitatea de înscriere sunt accesibile în clipul informativ realizat de AEP, care poate fi vizionat pe pagina oficială de Facebook a instituției noastre și pe canalul de Youtube, la următoarele adrese: https://www.facebook.com/AutoritateaElectoralaPermanenta/?fref=ts https://www.youtube.com/watch?v=ooWRa1lYKIk   Direcția comunicare și relații externe 29.03.2016
Alte articole: