Comunicat de presă privind deplasarea efectuată de președintele Autorității Electorale Permanente în Regatul Haşemit al Iordaniei

Comunicat de presă privind deplasarea efectuată de președintele Autorității Electorale Permanente în Regatul Haşemit al Iordaniei

 

În perioada 18 – 20 iunie 2019, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, însoţit de o delegaţie a AEP, s-a deplasat la Amman pentru o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanţii Comisiei Electorale Independente a Regatului Haşemit al Iordaniei.

Întâlnirile, la care au participat şi reprezentanţii Agenţiei de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare – RoAid, au vizat continuarea parteneriatului şi a implementării proiectului „Dezvoltarea capacităţii instituţionale în domeniul asistenţei electorale” demarat în anul 2018 cu sprijinul RoAID.

În acest sens, în data de 19 iunie 2019 a fost semnat Acordul de implementare a proiectului menţionat de către preşedintele Autorității Electorale Permanente, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică şi preşedintele Comisiei Electorale Independente, domnul Khalid Kalaldeh, fiind stabilite, totodată, şi activităţile ce urmează a fi desfăşurate până la sfârşitul acestui an.

Cu aceeaşi ocazie a fost inaugurată Biblioteca ”Mihai Eminescu” găzduită în sediul Comisiei Electorale Independente, în prezenţa Excelenţei Sale, domnul Nicolae Comănescu, ambasadorul României la Amman.

 

 

 

Departamentul de cooperare internațională și relații publice

25.06.2019

Alte articole: