Comunicat de presă privind deschiderea secțiilor de votare din țară, organizate cu ocazia alegerilor pentru Președintele României din data de 24 noiembrie 2024



Comunicat de presă privind deschiderea secțiilor de votare din țară, organizate cu ocazia alegerilor pentru Președintele României din data de 24 noiembrie 2024


Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că toate secțiile de votare din țară au fost deschise duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00, în vederea desfășurării alegerilor pentru Președintele României.

AEP le reamintește competitorilor electorali că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare și să nu continue propaganda electorală, îndemnându-i, totodată, să contribuie la desfășurarea în cele mai bune condiții a zilei votului, astfel încât întregul proces electoral să răspundă așteptărilor democratice ale cetățenilor.

La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie a.c., sunt organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secții de votare, iar în străinătate 950 de secții de votare.

În țară, votarea la cele 18.968 de secții de votare se desfășoară duminică, 24 noiembrie, în intervalul 07:00 - 21:00 (cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot).

Votarea în străinătate a început vineri, 22 noiembrie 2024, și s-a desfășurat în intervalul orar 12:00 - 21:00, în timp ce sâmbătă, 23 noiembrie 2024, votarea a început la ora 7:00 și s-a încheiat la ora 21:00. Duminică, 24 noiembrie 2024, secțiile de votare din străinătate sunt deschise în intervalul orar 7.00 - 21.00. Aceleași reguli privind prelungirea programului secțiilor de votare se aplică și la cele organizate în străinătate, pentru cetățenii care, la ora 21:00, se află în sediul secției de votare, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.

Datele privind prezența la vot pot fi vizualizate în timp real, prin afișarea pe pagina de internet a Autorității Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare, a numărului de alegători care s-au prezentat la vot pe categorii de vârstă, mediu și gen. Rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către birourile electorale ale secțiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeași pagină, imediat după încheierea și transmiterea digitală a  acestora.

În ziua alegerilor, informații sintetice privind prezența la vot vor fi aduse la cunoștința opiniei publice de către Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 (BEC), conform următorului program:

 

Ziua

Ora de referință a datelor

(ora României)

Ora la care informațiile

sunt date publicității

(ora României)

Duminică - 24.11.2024

09,00

09,30

(declarație de presă

și comunicat de presă)

15,00

15,30

(declarație de presă

și comunicat de presă)

21,00

21,30

(declarație de presă

și comunicat de presă)

 

 

Direcția comunicare și relații publice

24.11.2024

Alte articole: