Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna ianuarie 2022

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna ianuarie 2022

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștință publică valoarea subvențiilor virate de AEP în contul fiecărui partid politic în luna ianuarie 2022, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 și a înregistrării fuziunii prin absorbție a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate de către Partidul „Uniunea Salvați România”  în Registrul Partidelor Politice și a radierii Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate din Registrul Partidelor Politice, conform sentinței civile 80/DEC/P/30.10.2020, pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 653A pronunțată  de Curtea de Apel București-Secția a IV-A Civilă  în 16.04.2021 și a prevederilor art.38 alin.(1) din Legea 14/2003-Legea partidelor politice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic în luna ianuarie 2022 (lei):

1

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

7.037.542,85

2

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL

5.966.064,33

3

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA

3.216.179,03

4

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

1.424.343,33

5

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ

368.210,09

 6

PARTIDUL PRO ROMÂNIA

266.039,04

TOTAL

18.278.378,67

 

 

Direcția comunicare

10.01.2022

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2021

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2021

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice că total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 decembrie 2021 este de 18.875.052, cu 11.031 mai puțini față de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe această temă, potrivit căreia, la data de 30 noiembrie 2021 figurau în Registrul electoral 18.886.083 alegători români.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.                   

Precizăm că, în perioada 01.12.2021 – 31.12.2021, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

  • 28.278 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
  • 38 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Un număr de 98 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.  

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 01.12.2021 – 31.12.2021 este de 17.187, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.105.818 au domiciliul sau reședința în țară, iar 769.243 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

 

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în tara. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în tara sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii.  

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31 decembrie 2021, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 31  decembrie 2021, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țӑri.

Direcția comunicare

03.01.2022

Comunicat de presă privind participarea Autoritӑții Electorale Permanente la webinarul cu tema „Securitatea cibernetică în alegeri”, organizat de International IDEA în parteneriat cu Biroul Electoral de Stat din Estonia

Comunicat de presă privind participarea Autoritӑții Electorale Permanente la webinarul cu tema „Securitatea cibernetică în alegeri”, organizat de International IDEA în parteneriat cu Biroul Electoral de Stat din Estonia

Directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, domnul Ovidiu-Alexandru Oproaica și șeful Departamentului coordonarea organismelor electorale,  domnul Mircea Preoțescu, participӑ astӑzi, 15 decembrie 2021, la webinarul cu tema „Securitatea cibernetică în alegeri”,  organizat de International IDEA în parteneriat cu Biroul Electoral de Stat din Estonia.

Evenimentul are ca obiectiv identificarea eforturilor autoritӑților ȋn vederea combaterii incidentelor cibernetice și a progreselor ȋnregistrate ȋn implementarea și adaptarea tehnologiilor utilizate ȋn timpul organizӑrii proceselor electorale.  

Cu acest prilej, directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, domnul Ovidiu-Alexandru Oproaica, va avea o intervenție despre evoluțiile-cheie din România privind securitatea cibernetică în alegeri.

Conferința online reunește reprezentanți ai organismelor de management electoral și ai organizațiilor internaționale cu responsabilitӑți ȋn domeniul alegerilor, precum și reprezentanți ai mediului academic.
 

Direcția comunicare

15.12.2021

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna decembrie 2021

Comunicat de presă privind subvențiile acordate partidelor politice în luna decembrie 2021

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștință publică valoarea subvențiilor virate de AEP în contul fiecărui partid politic în luna decembrie 2021, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 și a înregistrării fuziunii prin absorbție a Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate de către Partidul „Uniunea Salvați România”  în Registrul Partidelor Politice și a radierii Partidului Libertate, Unitate și Solidaritate din Registrul Partidelor Politice, conform sentinței civile 80/DEC/P/30.10.2020, pronunțată de Tribunalul București -Secția a III-a Civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 653A pronunțată  de Curtea de Apel București-Secția a IV-A Civilă  în 16.04.2021 și a prevederilor art.38 alin.(1) din Legea 14/2003-Legea partidelor politice, republicată, cu modificările și completările ulterioare  (lei).

Total subvenţie de la bugetul de stat pentru fiecare partid politic în luna decembrie 2021:

1

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

14.924.909,96

2

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL

12.652.565,67

3

UNIUNEA SALVAȚI ROMÂNIA

6.820.730,41

4

ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

3.020.684,41

5

PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ

780.883,69

 6

PARTIDUL PRO ROMÂNIA

564.203,83

TOTAL

38.763.977,97

 

Direcția comunicare

10.12.2021

 

 

Comunicat de presӑ privind participarea președintelui AEP la dezbaterea interactivă cu tema „Integritate și transparență: continuarea eforturilor anticorupție”, organizatӑ de Secretariatul General al Guvernului

Comunicat de presӑ privind participarea președintelui AEP la dezbaterea interactivă cu tema „Integritate și transparență: continuarea eforturilor anticorupție”, organizatӑ de Secretariatul General al Guvernului

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, participӑ astăzi, 9 decembrie 2021, la dezbaterea interactivă cu tema „Integritate și transparență: continuarea eforturilor anticorupție”, organizatӑ de Secretariatul General al Guvernului (SGG).

Alӑturi de oficialul AEP, din partea instituției participӑ la ȋntâlnirea de astӑzi și directorul general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, domnul Constantin Rada.

Cu acest prilej, președintele AEP va susține un discurs pe tema activității permanente a instituției ȋn ceea ce privește asigurarea și creșterea transparenței și integritӑții ȋn finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale.

Dezbaterea se înscrie în seria evenimentelor organizate de Clubul Parteneriatului pentru Guvernare Deschisӑ (OGP) și are ca obiectiv identificarea de metode și soluții comune ȋn vederea implementӑrii cu succes a reformelor anticorupție și continuarea eforturilor de promovare a integritӑții și transparenței activitӑților de modernizare a administrației publice. Evenimentul se adreseazӑ reprezentanților autorităților publice și ai societății civile, precum și tuturor pӑrților interesate de tema guvernării deschise. 

                                                              

Direcția comunicare

9.12.2021

Comunicat de presӑ privind vizita Organizației Tinerilor Maghiari din cadrul Universitӑții Babeș-Bolyai la Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ

Comunicat de presӑ privind vizita Organizației Tinerilor Maghiari din cadrul Universitӑții Babeș-Bolyai la Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, a primit astăzi, 8 decembrie 2021, la sediul AEP, vizita studenților Organizației Tinerilor Maghiari (KIFOR) din cadrul Universitӑții Babeș-Bolyai.

Alӑturi de președintele AEP, din partea instituției au participat la ȋntâlnirea de astӑzi vicepreședintele Autoritӑții, domnul Vajda Zsombor, șeful Departamentului cooperare internațională, domnul Sorin-Gabriel Lazӑr și directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, domnul Ovidiu-Alexandru Oproaica.  

Vizita studenților din cadrul Organizației Tinerilor Maghiari este efectuatӑ ȋn contextul desfӑșurӑrii unui stagiu de practicӑ la Grupul Parlamentar al UDMR.

Obiectivul ȋntâlnirii studenților cu reprezentanții AEP este asimilarea de informații utile ȋn materie electoralӑ ȋn vederea extinderii și consolidӑrii cunoștințelor dobândite ȋn anii de studii. Astfel, studenții au avut ocazia sӑ se familiarizeze cu atribuțiile AEP, cu modul de funcționare al instituției și cu bunele practici aplicate ȋn organizarea de procese electorale democratice.

Vizita le-a oferit studenților posibilitatea de a ȋnțelege complexitatea sistemului electoral din România și de a afla detalii despre modul de funcționare a Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), acțiunile și activitӑțile ȋntreprinse de Autoritate în vederea informării minorității maghiare cu ocazia desfășurării celor douӑ tipuri de alegeri din anul 2020, organizate ȋn contextul pandemic.

Precizӑm cӑ Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ ȋși manifestӑ ȋn mod constant deschiderea și preocuparea de a rӑspunde nevoilor și intereselor tinerilor alegӑtori prin implementarea de programe, stagii de practicӑ și proiecte ȋn parteneriat cu mediul academic și organizațiile studențești.

 

Direcția comunicare

8.12.2021

Comunicat de presӑ privind vizita de studiu a unei delegații a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova la Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ

Comunicat de presӑ privind vizita de studiu a unei delegații a Comisiei Electorale Centrale a Republicii Moldova la Autoritatea Electoralӑ Permanentӑ

 

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică,  a primit astăzi, 7 decembrie 2021, vizita unei delegații a Comisiei Electorale Centrale (CEC) a Republicii Moldova.

Delegația este condusӑ de cӑtre domnul Pavel Posticӑ, vicepreședinte CEC Moldova, ȋnsoțit de cӑtre domnul Alexandr Berlinschii, secretarul instituției, domnul Lilian Enciu, membru CEC Moldova și cinci reprezentanți din cadrul departamentelor de specialitate ale Comisiei.

Alӑturi de președintele AEP, participӑ la ȋntâlnirea de astӑzi șeful Departamentului cooperare internațională, domnul Sorin-Gabriel Lazӑr, directorul general al Departamentului informatizarea proceselor electorale, domnul Ovidiu-Alexandru Oproaica, șeful Departamentului coordonarea organismelor electorale, domnul Mircea Preoțescu și directorul general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, domnul Constantin Rada.

Obiectivul vizitei de studiu, care se desfӑșoarӑ ȋn perioada 6-9 decembrie 2021, este aprofundarea  cooperării bilaterale dintre cele douӑ instituții omoloage, context în care vor fi abordate următoarele teme principale:

  • implementarea tehnologiilor informaționale în procesul electoral și asigurarea logisticii necesare ȋn ziua votării;
  • posibillitatea de ȋmbunӑțӑțire a cadrului legislativ electoral;
  • controlul finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale;
  • implementarea de metode alternative de vot;
  • asigurarea drepturilor electorale pentru categoriile speciale de alegători.

Președintele AEP, domnul Constantin-Florin Mitulețu-Buică, și-a exprimat aprecierea fațӑ de interesul manifestat de omologii din Republica Moldova și îi asigură de întreaga sa disponibilitate de a colabora activ și susținut în toate domeniile în care AEP poate furniza expertiză electoralӑ.

Reamintim cӑ Autoritatea Electorală Permanentă și Comisia Electoralӑ Centralӑ a Republicii Moldova au semnat, ȋn data de 11 noiembrie 2019, un acord de colaborare prin care s-a reafirmat angajamentul de sprijin reciproc în demersurile de modernizare a sistemelor electorale și de consolidare a alegerilor democratice din cele douӑ țӑri.

 

Direcția comunicare

07.12.2021

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 30 noiembrie 2021

Comunicat de presă privind numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral la data de 30 noiembrie 2021

 

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoștința opiniei publice că numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 30 noiembrie 2021 este de 18.886.083, cu 21.689 mai puțini față de ultima informare publică realizată de AEP pe această temă, potrivit căreia, la data de 31 octombrie 2021 figurau în Registrul electoral 18.907.772 alegători români.

Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.                    

Precizăm că, în perioada 01.11.2021 – 30.11.2021, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:

  • 39.282 persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare;
  • 38 persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puși sub interdicție.

Un număr de 107 persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere. 
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 01.11.2021 – 30.11.2021 este de 17.524, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției pentru Evidenta Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date. 

Menționăm că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.116.770 au domiciliul sau reședința în țară, iar 769.313 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic național de înregistrare și actualizare a datelor de identificare a cetățenilor români cu drept de vot și a informațiilor privind arondarea acestora la secțiile de votare. Registrul electoral este structurat pe județe, municipii, orașe, comune, pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în tara. Persoanele autorizate să efectueze operațiuni în Registrul electoral cuprinzând cetățenii români cu domiciliul sau reședința în tara sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziție, conform legii. 

Anexa nr. 1 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 30 noiembrie 2021, pe categorii de vârstă și în funcție de mediu (urban/rural).

Anexa nr. 2 cuprinde numărul total de alegători cu domiciliul sau reședința în țară, valabil la data de 30  noiembrie 2021, aferent fiecărei localități.

Anexa nr. 3 cuprinde numărul de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de pașaport CRDS, structurat pe țӑri.

Direcția comunicare

03.12.2021