Întâlnirile președintelui AEP cu românii din Germania
Întâlnirile președintelui AEP cu românii din Germania
La finalul săptămânii trecute, românii din Germania au fost beneficiarii campaniei de informare derulate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în perspectiva alegerilor parlamentare din anul 2016.
Timp de două zile (27 și 28 februarie 2016), președintele AEP, Ana Maria Pătru și ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, au avut discuții cu alegătorii români cu domiciliul sau reședința în Germania, în cadrul unor întâlniri găzduite de Consulatele Generale ale României din Munchen și Bonn.
Întâlnirea cu oficialii AEP și MAE le-a oferit reprezentanților comunităților de români din Germania ocazia de a primi lămuriri și explicații pe tema modalităților și procedurilor de vot valabile la alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, în contextul modificărilor aduse legislației în domeniu. Ei au solicitat informații detaliate privind înscrierea în Registrul electoral și exercitarea dreptului de vot prin corespondență, prevederi introduse în premieră în legislație pentru românii din străinătate și aplicabile la alegerile parlamentare din anul 2016.
Pentru aceste întâlniri, delegația Autorității a venit pregătită cu numeroase broșuri și pliante realizate de AEP pentru informarea românilor din străinătate: ”Ghidul alegătorului român din străinătate”, ”Votezi. Expediezi. Contezi”, ”Expertul electoral” și ”Operatorul de calculator în secția de votare”.
Președintele AEP, Ana Maria Pătru, i-a încurajat pe participanții la discuții să distribuie comunității de români din Germania atât informațiile și explicațiile primite cu ocazia acestor întâlniri, cât și materialele tipărite.
La finalul celor două zile de dezbateri cu alegătorii români din Germania, președintele AEP a declarat:
”Atât la Munchen, cât și la Bonn, am fost plăcut surprinsă de interesul manifestat de românii din Germania în legătură cu modificările legislației electorale și procedurile care implică exercitarea drepturilor lor electorale. Consider că din această campanie de informare câștigă toată lumea: concetățenii noștri din străinătate își vor cunoaște mai bine drepturile electorale și se vor implica mai mult în alegeri, iar autoritățile române vor avea o mai bună reprezentare a acestui important segment al populației cu drept de vot”.
În perioada următoare, Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au planificate alte 25 de astfel de întâlniri, care vor avea loc în capitale ale statelor europene și în localitățile cu o prezență românească semnificativă.
Reamintim că AEP a demarat campania de informare a alegătorilor români din afara țării încă de la începutul anului trecut, prin realizarea unor clipuri informative, care au fost postate pe site-ul instituției, pe pagina oficială de Facebook și pe canalul de Youtube.