Consultări între instituții ale statului, la sediul AEP, pe tema votului prin corespondență
Consultări între instituții ale statului, la sediul AEP, pe tema votului prin corespondență
Reprezentanți ai Autorității Electorale Permanente, Ministerului Afacerilor Externe, Companiei Naționale Poșta Română, Companiei Naționale Imprimeria Națională și ai Regiei Autonome Monitorul Oficial au avut, în data de 31 august, o întâlnire tehnică pe tema votului prin corespondență, la sediul AEP. Printre subiectele abordate în cadrul discuțiilor au figurat normele legale în vigoare privind înscrierea cetățenilor români cu drept de vot în Registrul electoral, aspectele de natură tehnică referitoare la documentele necesare în cadrul unei proceduri de vot prin corespondență, precum și traseul corespondenței poștale dintre instituțiile statului și alegători. Reprezentanții instituțiilor prezenți la întâlnire și-au manifestat disponibilitatea pentru o cât mai bună colaborare pe această temă și au decis să continue seria unor astfel de discuții, pentru identificarea celor mai bune soluții privind votul prin corespondență. Concluziile acestor întâlniri vor fi aduse la cunoștința decidenților politici și a opiniei publice.