Întâlnire între reprezentanții AEP și cei ai organizațiilor neguvernamentale, pe tema proiectului legii votului prin corespondență

Întâlnire între reprezentanții AEP și cei ai organizațiilor neguvernamentale, pe tema proiectului legii votului prin corespondență


Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, și membri din conducerea Autorității, s-au întâlnit, joi, 17 septembrie 2015, cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale pentru a discuta despre proiectul legii privind votul prin corespondență. Din partea societății civile, au participat la discuții Mircea Kivu (Grupul pentru Democrație Participativă – Plenum), Septimius Pârvu (Expert Forum) și Elena Calistru (Asociația Funky Citizens), care au prezentat reprezentanților AEP propunerile acestor organizații privind reglementarea votului prin corespondență, precum și principiile care ar trebui să stea la baza elaborării acestui act normativ.
Președintele AEP a salutat, cu această ocazie, implicarea organizațiilor neguvernamentale în dezbaterile privind legile electorale și îmbunătățirea prevederilor acestora. ”Pentru ca actul normativ să fie elaborat și adoptat în timp util, este nevoie ca membrii Comisiei pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale să stabilească principii clare pe baza cărora să putem redacta propunerea legislativă”, a subliniat președintele AEP în cadrul discuțiilor.
 
Ana Maria Pătru a arătat că, la solicitarea decidenților politici, AEP și-a asumat rolul de a contribui la elaborarea proiectului de lege privind votul prin corespondență, ale cărui prevederi să fie aplicabile la alegerile parlamentare din 2016. Președintele Autorității Electorale Permanente a subliniat că votul prin corespondență trebuie să fie secret, direct, gratuit, accesibil, fără proceduri birocratice descurajante pentru alegători, și trebuie să ofere, în același timp, suficiente măsuri de siguranță, pentru a nu putea fi fraudat.
 
”AEP este un organism de management electoral cu experiență, dar, potrivit Constituției, nu avem drept de inițiativă legislativă. Contribuim cu expertiza noastră în domeniu, cu informații tehnice despre modul cum se aplică acest tip de vot în alte țări, oferim soluții tehnice și legislative fundamentate, așa cum am mai făcut-o și la elaborarea altor legi electorale”, a ținut să precizeze președintele Autorității.
 
Ana Maria Pătru a adăugat că acesta a fost și mesajul pe care reprezentanții AEP l-au transmis, marți, la Palatul Parlamentului, membrilor Comisiei parlamentare a Camerei Deputaților și a Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale. ”Pentru elaborarea proiectului, decidenții politici trebuie să stabilească, mai întâi, o serie de principii: tipurile de procese electorale la care se poate vota prin corespondenţă, categoriile de alegători care pot vota în acest mod, termenul limită pentru înregistrarea alegătorilor români care doresc să voteze prin corespondenţă – periodic, înaintea fiecărui proces electoral, la începutul fiecărui an electoral sau o singură dată pentru toate procesele electorale viitoare”, a precizat președintele AEP.
 
”Membrii comisiei parlamentare trebuie să decidă care va fi data limită pentru recepţionarea voturilor exprimate prin corespondenţă de către birourile electorale competente, respectiv ziua alegerilor sau o dată anterioară zilei scrutinului, stabilită prin lege”, a continuat președintele Autorității Electorale Permanente. Ana Maria Pătru a mai spus că trebuie,de asemenea, să se stabilească dacă alegătorii care s-au înregistrat ca votanţi prin corespondenţă au dreptul să opteze pentru a vota la o secţie de votare, în cazul în care se răzgândesc, precum și dacă alegătorii care şi-au expediat voturile către biroul electoral competent au dreptul să opteze pentru a vota la o secţie de votare, urmând ca votul exprimat prin corespondenţă să nu fie luat în considerare.

Alte articole: