Comunicat de presă
Comunicat de presă privind selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) demarează campania de recrutare a operatorilor de calculator ai secțiilor de votare, în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea operatorilor de calculator ai birourilor electorale ale secțiilor de votare, aprobate prin Hotărârea AEP nr. 9 din 28.10.2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din data de 2 noiembrie 2015). Documentul poate fi consultat pe site-ul AEP la adresele de web http://www.roaep.ro/legislatie/legislatie-electorala/alegeri-locale, http://www.roaep.ro/legislatie/legislatie-electorala/alegeri-parlamentare. Persoanele interesate să devină operatori de calculator se pot adresa în acest sens birourilor județene ale Autorității, ale căror coordonate se găsesc la adresa de web ../filiala. Precizăm că activitatea de operator de calculator este remunerată sub formă de indemnizație stabilită prin Hotărâre a Guvernului. Persoanele care doresc să participe la selecție trebuie să îndeplinească următoarele condiții: • Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; • Să cunoască limba română, scris şi vorbit; • Să aibă minimum 18 ani împliniţi; • Să aibă capacitate deplină de exerciţiu; • Să fi absolvit învățământul general obligatoriu; • Să aibă cunoștințe de bază în tehnologia informației. Mai multe informații privind modalitatea de selectare și desemnare a operatorilor de calculator și formalitățile de înscriere la sesiunea de examinare practică a competențelor se regăsesc la adresa de web http://www.roaep.ro/instruire/?page_id=141. Direcția comunicare și relații externe 06.11.2015